0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGazeta de Sud împlineşte 27 de ani

Gazeta de Sud împlineşte 27 de ani

Gazeta de Sud împlineşte astăzi 27 de ani de existenţă. În aproape trei decenii de jurnalism de calitate am crezut că le-am văzut şi trăit pe toate. Dar viaţa a ţinut să ne contrazică.

Sărbătorim o vârstă importantă pentru orice instituţie media şi am trecut prin probleme nenumărate, mai ales financiare. Pentru că de ani buni este din ce în ce mai greu să fii jurnalist onest, să-ţi respecţi cititorii, să-ţi păstrezi independenţa financiară şi, implicit, independenţa editorială. Ne-am străduit şi am reuşit, dovadă că suntem aici. Iar cititorii noştri sunt din ce în ce mai mulţi.

Acum doi ani ne-a cotropit COVID-19 şi am crezut că nu mai avem scăpare. Vă mai amintiţi imaginile cu străzile pustii pe tot globul, când lumea stătea ferecată în casă pentru a nu se infecta cu virusul ucigaş? Când economia era la pământ, cu fabrici şi magazine închise pe tot globul? Uşor, uşor, am trecut şi peste asta. Iar presa onestă, din care facem parte şi noi, cei de la Gazeta de Sud, a supravieţuit pentru că nu a încetat să ofere informaţii corecte. A fost poate cel mai important moment când o informaţie verificată a făcut diferenţa între viaţă şi moarte.

Când toată lumea credea că scăpăm de COVID -19 şi viaţa începe să-şi intre pe făgaşul normal, a izbucnit războiul din Ucraina. Din nou teamă, durere, morţi inutile. Şi presa onestă îşi dovedeşte din nou utilitatea furnizând informaţii veridice, explicând fenomene cauzate de fake-news-uri masive. Pentru că, dincolo de zgomotul asurzitor al bombelor, un alt război, poate chiar mai periculos, omoară şi mai mulţi oameni şi poate distruge naţiuni sau continente: cel al informaţiei false. Sunt acele informaţii care duc de exemplu la cozi uriaşe la benzinării sau la declanşarea panicilor legate de lipsa alimenteleor din magazine. Este un război pe care îl poartă presa onestă cu armatele de dezinformatori şi agitatori.

Gazeta de Sud a publicat zilnic sute de ştiri documentate despre războiul din Ucraina, a explicat ce se ascunde în spatele fiecărui eveniment. Pentru că dorim să oferim cititorilor nu numai informaţia simplă, ci şi explicaţii despre impactul pe care îl poate avea asupra vieţii lor. Suntem împreună în această luptă, iar drumul nu e uşor deloc. Nu ştim ce ne aşteaptă, dar ştim că sunt milioane de oameni care ne citesc lunar şi cărora vrem să le spunem „La multi ani!“ şi anul viitor. Să credem că, în cele din urmă, binele va învinge. La mulţi ani cititorilor Gazetei de Sud, La mulţi ani, nouă, echipei GdS!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS