1.2 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajTineri bulgari sosiți în Craiova pentru a-și crea viitorul alături de români

Tineri bulgari sosiți în Craiova pentru a-și crea viitorul alături de români

Timp de 10 zile, 18 tineri din Vidin au învățat alături de 18 tineri craioveni cum să-și creeze viitorul.

La începutul acestei luni, au sosit în Craiova 18 elevi de la Liceul ”Mihalaki Georgiev ” Vidin. Gazde le-au fost 18 tineri craioveni, elevi la Grupul Școlar ”Beethoven”.

”Este un parteneriat de lucru între 2 instituții, Asociația RE-INVENTEAZĂ-TE, din Craiova și Liceul de Turism din Vidin. Având o colaborare mai veche cu organziația din Craiova, pentru participarea la acest proiect de mobilitate – ”Creează-ți viitorul!” – am selectat tineri cu deficiențe de la școala noastraă. Cei mai mulți nu au participat niciodată la un proiect european, provin din familii sărace și, dupa cum se știe, elevii noștri sunt persoane cu deficiențe diverse. Așa ca Asociația RE-INVENTEAZĂ-TE! le-a oferit oportunitatea de a participa la un proiect Erasmus+ în care pot învăța lucruri în plus față de programa școlară, pot cunoaște alte culturi, tineri din altă țară, lucruri care le sporesc încrederea în propria persoană și le lărgesc orizontul”, a declarat prof. Maria Năstășel, director al Grupului Școlar Bethoven.

10 zile de activități

În cele 10 ziel de activitate în Craiova, cei 36 de tineri  români și bulagri – majoritatea cu oportunități reduse – au beneficiat de o pregătire temeinică pentru un viitor mai bun. Au exersat metode de învațare nonformală, mult mai plăcute și accesibile în procesul de dezvoltare, au dobândit abilități creative și le-au dezvoltat pe cele pe care le dețineau, în cadrul unor ateliere practice, au participat la o sesiune de inițiere în antreprenoriat, elaborând propriile proiecte de afaceri, corelate cu cunoștințele însușite anterior.

”Antreprenori din Craiova care au acceptat să ne fie colaboratori în proiect au fost fericiți să-i primească pe tinerii români și bulgari  în locurile în care ei și-au dezvoltat afacerile. Unul dintre aceștia este Isabela Stănică, proprietara unei cofetării de succes în Craiova, care le-a povestit tinerilor pașii pe care a trebuit să-i  facă pentru a ajunge unde este astăzi. Înca un model de succes a fost Adina Constantinescu, designer vestimentar cunoscut în România și femeie de afaceri de succes, deschizând primul hub de afaceri creative din orașul nostru. Ea le-a povestit tinerilor cum, de la simpla pasiune din copilărie, desenul, a ajuns  pe podiumurile de modă din țară și străinătate”, a povestit câteva detalii din activități Rebecca Ciucă, managerul de proiect.

Un proiect ca Moș Crăciun

Tinerii au deprins în plus și tehnici și meșteșuguri la mare căutare astăzi, pentru care nu este nevoie de studii aprofundate sau de diplome, ci doar de îndemânare și ceva talent. Au participat la ateliere practice de  aranjamente florale, decorare spații pentru evenimente festive, confecționare bijuterii din materiale diverse sau accesorizare articole de îmbrăcăminte reciclate, reinventarea unor obiecte de mobilier vechi, decorare prajituri, torturi.

”Pentru mine proiectul a fost ca o sărbătoare”, a spus Ștefania, o tânără din Craiova, elevă la Grupul Școlar Beethoven. ”Am fost astă-vara în Bulgaria, eu nu mai plecasem niciodată din țară. Am stat la hotel, am mâncat la restaurant, a fost totul nou pentru mine. Iar acum, în Craiova, ne-am împrietenit și mai bine cu bulgarii. Și am învățat să fac multe lucruri, care mai de care mai frumoase, pe care o să le păstrez, sunt cadourile mele, mi le-am făcut singură! Dar parcă a venit Moș Crăciun!”

Proiectul ”Creează-ți viitorul!”, implementat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, se va finaliza pe 31 decembrie 2021. Până atunci, tinerii vor putea pune în practică cunoștințele dobândite pentru a crea cadouri de Crăciun și pentru cei dragi și poate chiar pentru a le vinde, asa cum au învățat că trebuie să facă la sesiunea de inițiere în antreprenoriat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS