Primăria Râmnicu Vâlcea va reabilita accesul pedestru spre Biserica Cetăţuia – unul din lăcaşurile de cult emblematice ale municipiului.
Vor fi făcute reparaţii pe porţiunea de drum ce aparţine domeniului public al municipiului, atât la partea de drum în pantă, cât şi (prin montarea de pavele şi borduri) la treptele ce conduc pe o distanţă de aproximativ 200 de metri spre biserică; în paralel se vor face şi intervenţii la reţeaua de iluminat public.
Lucrările vor fi încheiate până în Paşti, astfel încât credincioşii ce doresc să sărbătorească Învierea Domnului în lăcaşul de cult ce străjuieşte intrarea dinspre Nord în municipiu să se bucure de o experienţă deosebită.