6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimarul din Şimnicu de Sus a pierdut definitiv procesul cu ANI

Primarul din Şimnicu de Sus a pierdut definitiv procesul cu ANI

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, vineri, o cerere de anulare a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care Marius Cosmin Dumitru, primarul comunei doljene Şimnicu de Sus, a fost declarat incompatibil. Hotărârea instanţei este definitivă. Iniţial, la Curtea de Apel Craiova, edilul Dumitru a avut câştig de cauză. Anul trecut, şi viceprimarul comunei a pierdut definitiv procesul cu ANI.

Agenţia Naţională de Intergitate anunța, în martie 2018, că edilul comunei Şimnicu de Sus s-a aflat în stare de incompatibilitate timp de doi ani. Este vorba de perioada noiembrie 2012-octombrie 2014, când Marius Cosmin Dumitru era viceprimarul localităţii.

„În perioada 23 noiembrie 2012 – 01 octombrie 2014, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Leșile, județul Dolj”, a precizat ANI.

Inspectorii de intergritate au susţinut că, potrivit legii, funcţia de viceprimar este incompatibilă, printre altele, cu funcţia de membru al consiliului de administraţie la societăţi comerciale, regii autonome şi instituţii publice.

A câştigat la Curtea de Apel Craiova

Raportul ANI a fost contestat de edilul Dumitru la Curtea de Apel Craiova.

În acţiunea formulată, primarul a susţinut că a depus o plângere penală împotriva directorului școlii pentru fals în înscrisuri oficiale. În dosar a fost efectuată o expertiză grafologică, care ar fi arătat că semnăturile sale au fost falsificate. Edilul a mai susţinut că nu a existat nici un document privind desemnarea lui în consiliul de administraţie al şcolii.

ANI ar fi susţinut că, atunci când era viceprimar, Marius Cosmin Dumitru a participat la ședințe, însă nu ar fi precizat din partea cui. În final, reclamantul a susţinut că legea care incrimina acest fel de incompatibilitate a fost modificată. „Chiar dacă reclamantul ar fi participat la aceste ședințe, tot nu este în situație de incompatibilitate, având în vedere modificările legislative intervenite”, se arată în hotărârea instanţei.

Pe 25 februarie 2019, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de edil şi a dispus anularea raportului de evaluare nr. 9014/G/II/16.03.2018, emis de ANI.

Incompatibil la Înalta Curte

ANI a formulat recurs împotriva hotărârii instanţei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vineri, pe 11 martie, judecătorii bucureşteni au casat sentinţa şi au respins acţiunea primarului din Şimnicu de Sus.

„Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 92 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi în rejudecare, pe fond: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Dumitru Marius Cosmin ca neîntemeiată”, a dispus instanţa. Hotărârea Înaltei Curţi este definitivă.

Întrebat despre acestă situaţie, edilul Dumitru a precizat pentru GdS că nu comentează hotărârea instanţei.

„Nu comentez. Justiţia şi-a făcut datoria cum a considerat”, a declarat Marius Cosmin Dumitru. Întrebat dacă va apela la o cale extraordinară de atac, acesta a mai explicat că va „urma căile legale”.

Fostul primar, tot incompatibil

Jana Fulga a fost viceprimar al comunei Șimnicu de Sus între anii 2004-2008, iar din 2008 și până în 2016 (două mandate), a fost primarul comunei. În 2016 şi 2020 alegerile au fost câștigate de actualul primar, Marius Cosmin Dumitru. Din 2016, Jana Fulga s-a întors pe fotoliul de viceprimar al comunei. Anul trecut, şi Jana Fulga a pierdut definitiv procesul cu ANI. Şi în cazul său, inspectorii ANI au susţinut că, în perioada 06 septembrie – 23 octombrie 2012 a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Leșile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS