-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePiaţa e scumpă, clienţii „fug de marfă ca de bomba lu` Putin“

Piaţa e scumpă, clienţii „fug de marfă ca de bomba lu` Putin“

Miercuri am luat pulsul Pieţei Centrale din Craiova. În jurul prânzului piaţa era destul de aerisită, mai ales în hală, unde nu erau mulţi clienţi. Ca de obicei, comercianţii erau nemulţumiţi că nu se face vânzare, iar cumpărătorii că preţurile sunt prea mari.

A început sezonul legumelor de primăvară în Piaţa Centrală, însă pare că tot tarabele cu mici, lipii şi alcool sunt cele mai căutate. Vânzătorii de legume spun că aceste produse nu sunt la mare căutare, chiar dacă ei muncesc din greu să le aducă pe piaţă. „La legume trag puţini oameni, dar la mici şi bere e mereu plin. Curge fumul fără oprire şi ei stau la masă şi mănâncă. Legumele le ocolesc, că nu le fac bine la sănătate. Pe o legătură de ceapă nu dau 1 leu să facă o salată, li se pare scumpă, berea sau micii nu sunt scumpi deloc. Cică e război în Ucraina. Ce război? Ia uitaţi, mesele pline la mici, foamea nu ştie că e război sau nu“, a spus o bătrână care vindea zarzavaturi la intrarea în hală.

„Fug de marfă ca de bomba lu` Putin“

Şi o altă vânzătoare de cartofi s-a plâns de vânzările proaste. „Nu mai e vânzare ca în alţi ani. Ori nu mai are lumea bani, ori cumpără din altă parte. Or fi mai ieftine la supermarket pentru că acolo se vând cantităţi foarte mari şi rentează. Însă, noi, care avem o mică tarabă nu ne permitem să lăsăm preţul foarte jos. În plus, eu zic că în piaţă găseşti produse mai de calitate, mai sănătoase“, a spus femeia.

O altă comerciantă care vindea verdeţuri, ceapă şi usturoi verde, făcea haz de necaz din cauză că nu vindea atât de mult cât şi-ar fi dorit. „Vindem puţin, oamenii se uită, întreabă de preţ şi fug de marfă ca de bomba lu` Putin. Asta e, stăm mai mult aici, îngheţăm şi până la urmă reuşim să vindem. Oricum, trăim vremuri grele şi cine ştie ce o mai veni peste ţară. Dacă rămân oamenii fără serviciu o să fie şi mai rău. Pensiile sunt mici, salariile la fel. Oamenii se uită şi la 50 de bani când cumpără ceva. Sunt unii care dau ocol de mai multe ori la piaţă până să cumpere ceva, tot cu gândul să le mai rămână ceva în buzunar“, a spus aceasta.

„Cumpăr şi eu ce pot, dar mă limitez foarte mult“

De cealaltă parte, cumpărătorii spun că preţurile sunt cam mari pentru veniturile lor. „Sunt preţurile mari. Dacă mai intru şi la magazinul de carne cheltui o grămadă de bani. La pensia mea, e foarte greu să mă descurc. Cumpăr şi eu ce pot, dar mă limitez foarte mult. În piaţă găseşti de toate, dar cu ce să le cumpăr? Am văzut că e 5 lei o punguţă de urzici. Trebuie să iei 3-4 punguţe ca să faci o ciorbă. Mi se pare scump, dacă mă gândesc că ele cresc singure, nu necesită muncă“, a spus un bătrân.

O altă femeie care făcea piaţa spunea că e nemulţumită de preţuri şi că de multe ori preferă să cumpere de la magazinele de cartier. „Mie mereu mi-a plăcut să fac piaţa, dar acum piaţa nu prea mai arată ca altă dată. Majoritatea celor care vând sunt bişniţari şi vând scump. Nici bătrânele nu mă mai impresionează fiindcă multe sunt puse în faţă să vândă, dar nu sunt neapărat produsele lor. Tocmai din cauza asta mereu caut bătrânele acelea care vin cu produsele lor. De la ele cumpăr, în mare parte. În rest cumpăr de la magazinul de la blocul meu. Acolo pun eu ce produse vreau în pungă. Din piaţa s-a întâmplat să am neplăcuta surpriză să găsesc în plasă cartofi stricaţi sau alte legume. Au obiceiul să lege pungile strâns după ce le ridică de pe cântar, ca să poţi vedea abia acasă ce ţi-au pus ei acolo“, a spus o femeie.

Lista preţurilor din Piaţa Mare

Creşterile de preţuri se simt, într-adevăr, şi în Piaţa Centrală, ca şi în supermarketuri sau alte magazine. Un kilogram de cartofi costă 2,5 lei şi 3 lei. Ceapa uscată costă 2,5 lei kilogramul, iar morcovii 3,5 lei. Ceapa verde este 1 leu legătura, usturoiul verde 2 lei legătura, iar salata verde 2 lei, dar este destul de mică. Cea mai bună ofertă la ceapă verde este 5 lei, 6 legături. Spanacul se vinde cu 7 lei kilogramul. Preţul urzicilor este destul de piperat. Acestea se vând cu 5 lei o pungă destul de mică. Castraveţii costă în jur de 9 lei kilogramul, iar roşii se găsesc de la 5 lei la 11 lei. Varza se vinde cu 5 lei kilogramul, fasolea cu 10-12 lei, usturoiul cu 10 lei, iar ardeiul gras cu 15 lei kilogramul. Portocalele sunt cu 5 lei kilograme. Însă, fructele mult mai scumpe faţă de anul trecut sunt clementinele. Dacă în 2021 puteai cumpăra un kilogram de clementine cu 3 lei, acum cele mai ieftine din piaţă sunt 5 lei şi ajung până la 7 lei pe kilogram.

Citeşte şi: O tânără de 22 de ani, de opt ani în domeniul militar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS