Echipa feminină de handbal a Craiovei s-a deplasat cu mari speranțe la Baia Mare, după victoria frumoasă cu Buzău, de la mijlocul săptămânii. Doar că, planurile de acasă nu s-au completat cu cele de pe teren, iar oltencele se întorc acasă fără niciun punct. Trupa lui Bogdan Burcea a cedat la două goluri disputa de la Baia Mare, scor 26-28, la capătul unui meci antrenant, cu faze frumoase, dar și cu o accidentare a Cristinei Zamfir.
În prima repriză am avut parte de un festival de goluri, câte 16 de fiecare parte. Craiova s-a ridicat la nivelul adversarei și a prestat un handbal de calitate, de multe ori chiar superior. Andrei, Zamfir și Bak le-au ținut pe oltence în joc după primele 30 de minute, iar la vestiare s-a intrat la egalitate.
Baia Mare a avut un plus în partea secundă, întreruperile dese de joc, faulturile și eliminările mult prea ușor acordate dând peste cap formația alb-albastră. Mai mult de atât, Craiova a rămas și fără Cristina Zamfir, accidentată destul de grav, iar misiunea a devenit aproape imposibilă. Chiar și în aceste situații, scorul nu a căpătat proporții, dar Baia Mare a luat toate punctele puse în joc după 28-26.
Pentru SCM va urma un duel tare pe teren propriu, cu CSM București.
Citește și: Halep, mulțumită de evoluție: „Sunt recunoscătoare că pot juca din nou la acest nivel“