3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentProtest împotriva războiului din Ucraina, la București

Protest împotriva războiului din Ucraina, la București

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la Bucureşti, un protestul faţă de invazia rusă în Ucraina şi au cerut încetarea imediată a focului şi a crimelor împotriva umanităţii. Manifestanţii au purtat steaguri ale Ucrainei şi au scandat lozinci în limba ucraineană, scrie News.ro.

Sute de persoane au protestat, sâmbătă, în Bucureşti, faţă de invazia Federaţiei Ruse în Ucraina şi au cerut încetarea focului şi a crimelor împotriva umanităţii.  

Cei mai mulţi protestatari au fost ucraineni sau refugiaţi din ţara vecină şi au scandat în limba acestei ţări. 

Protestatarii au stat mai mult timp în Piaţa Victoriei, iar apoi au pornit în marş către Ambasada Rusiei, unde au desfăşurat drapelul Ucrainei şi au scandat lozinci în limba ucraineană.  

De asemenea, au purtat cu ei lozinci în limba ucraineană şi engleză. 

”Ucrainenii mor pentru valorile europene” și ”Glorie Ucrainei” au fost doar câteva dintre mesaje.  

Protestul, organizat de mai multe asociații

Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii, care se alătură, astfel, mai multor capitale ale lumii unde au avut loc manifestări similare, scrie Hotnews.  

”Greenpeace România îşi uneşte forţele cu 11 organizaţii civice pentru a participa la un protest comun de susţinere pentru Ucraina.

Cerem oprirea războiului şi încetarea imediată a crimelor împotriva umanităţii şi mediului care au transformat Ucraina într-o rană deschisă.

Sunt invitaţi toţi cei care îşi doresc o lume guvernată de pace, nu de interese meschine care se traduc în pierderi de vieţi omeneşti. Pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile fosile care pompează bani în conflicte”, a transmis, Greenpeace, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că societatea civilă din România se aliniază, astfel, majorităţii capitalelor europene care şi-au arătat solidaritatea cu Ucraina în faţa atacului împotriva ţării şi a ucrainenilor care este ilegitim şi inacceptabil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS