7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaSoția președintelui Zelenski mulţumeşte statelor care i-au primit pe refugiații ucraineni

Soția președintelui Zelenski mulţumeşte statelor care i-au primit pe refugiații ucraineni

Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, le mulțumește europenilor care i-au primit și ajutat pe refugiații ucraineni, spunând că merită „un premiu Nobel colectiv pentru pace”, informează Hotnews.

Olena Zelenska i-a mulțumit primei doamne a Franței, Brigitte Macron, și soțiilor altor lideri care s-au implicat pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi din Ucraina, scrie The Guardian.

De asemenea, ea le-a mulțumit europenilor care i-au adăpostit și ajutat pe refugiații ucraineni, spunând că merită un premiu Nobel pentru pace.

„Vreau să le mulțumesc tuturor europenilor care ne ajută acum poporul, le oferă case, îi hrănesc, îi încurajează…

La fel ca noi, nu erați pregătiți să aveți atât de mulți oameni traumatizați în țara voastră. Dar felul în care ați reacționat merită un premiu Nobel colectiv pentru pace.

Ucrainenii sunt oameni minunați și foarte recunoscători. Copiii noștri nu vor uita niciodată ce aţi făcut pentru noi”, a spus soția președintelui ucrainean.

3,5 milioane de ucraineni au plecat din țară în ultimele săptămâni

În 7 martie, ​​Olena Zelenska a publicat mai multe fotografii ale unor copii care au murit în atacurile militarilor ruși în Ucraina și a făcut apel la presa internațională să spună ce se întâmplă în țara sa:

„Fac apel la toată mass-media onestă din lume! Spuneţi acest adevăr teribil: invadatorii ruşi ucid copii. Şi ei o fac deliberat, trag pentru a ucide, pentru a ne îngenunchea, pentru a împiedica ajutorul umanitar.

Arătaţi-le femeilor rusoaice – spuneţi-le ce fac fiii lor în Ucraina! Arătaţi-le aceste fotografii femeilor rusoaice – bărbaţii voştri, fraţii, compatrioţii ucid copii ca ai voştri! Şi voi sunteţi responsabile personal de moartea fiecărui copil ucrainean pentru că vă daţi consimţământul tacit pentru aceste crime”.

Ea a publicat atunci pe Instagram și Facebook fotografii ale copiilor uciși, însoțite de mesaje în ucraineană, rusă, germană și franceză.

Peste 3,5 milioane de ucraineni au plecat din țară în ultimele săptămâni, iar 73.000 de copii părăsesc zilnic Ucraina din cauza războiului.

Datele furnizate marți de Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) arată că 3.528.346 de persoane au fugit din Ucraina. Peste două milioane au ajuns în Polonia, conform sursei citate de Reuters.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS