6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaCristian Diaconescu, fost preşedinte al PMP, exclus din partid

Cristian Diaconescu, fost preşedinte al PMP, exclus din partid

Cristian Diaconescu, fost președinte al PMP, fondat de Traian Băsescu, a fost exclus din partid, a anunțat miercuri actualul lider al formațiunii, Eugen Tomac. Diaconescu a condus PMP până pe 19 februarie, când a fost înlăturat în urma unui congres, scrie Hotnews.

Anunțul excluderii lui Diaconescu din PMP a fost făcut de către Eugen Toma, care spune că decizia în acest sens a fost luată de Colegiul Naţional al partidului.

„În PMP nu există decât o singură structură de conducere, aleasă democratic, şi care astăzi, în deplină legalitate, în acord cu statutul partidului nostru, cu un singur vot de abţinere, a decis să ne despărţim definitiv de fostul nostru coleg, domnul Diaconescu.

S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi domnul Diaconescu nu mai este membru PMP.

Înţeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experienţa pe care am avut-o împreună este una regretabilă şi ea s-a încheiat astăzi”, a scris Eugen Tomac pe pagina de Facebook a PMP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS