6.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaDrona din Ucraina care s-a prăbușit la Zagreb avea o bombă

Drona din Ucraina care s-a prăbușit la Zagreb avea o bombă

O examinare balistică a fragmentelor metalice ale unei drone militare care s-a prăbuşit în Zagreb, în urmă cu două săptămâni, indică faptul că aparatul avea o bombă, dar nu s-a putut ajunge la o concluzie definitivă cu privire la urmele de exploziv, a declarat miercuri Parchetul din Zagreb, citat de Agerpres.

Nova TV a anunţat marţi seară, citând surse apropiate anchetei, că nu au fost găsite urme de exploziv pe piese ale vehiculului care a fost examinat.

Parchetul a declarat că a primit rezultatele examinării balistice şi doar rezultate parţiale ale examinării chimice şi fizice, adăugând că rezultatele examinărilor efectuate până acum nu sunt suficiente pentru o concluzie finală.

Procuratura a precizat că va continua ancheta în coordonare cu Centrul de Criminalistică, Departamentul de Investigaţii Criminale, Poliţia Militară şi agenţiile de informaţii.

Drona a survolat teritorii din patru ţări

Drona militară din epoca sovietică s-a prăbuşit în apropierea unui cămin studenţesc în cartierul Jarun din sud-vestul Zagrebului, la scurt timp după ora 23.00, pe 10 martie.

Aproximativ 40 de maşini aflate într-o parcare din apropiere au fost avariate, dar nu au fost înregistraţi răniţi.

Drona a venit din Ucraina, după ce a survolat România şi Ungaria, state membre NATO, şi s-a prăbuşit în capitala Croaţiei, după ce a rămas fără combustibil, notează Hina.

Prim-ministrul croat Andrej Plenkovic a declarat săptămâna trecută că guvernul deţine informaţii fiabile şi verificate că vehiculul aerian fără pilot avea o bombă care cel mai probabil a explodat în subteran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS