Primarul din Stejari din Gorj a anunțat că oferă recompensă celui care aduce informații concrete și reale (cu poze) despre cel care a dat foc vegetației de pe raza comunei. Recompensa e substanțială, adică salariul primarului pe o lună (aproximativ 5.000 de lei).
Contactat de euroolteniainfo.com, Robert Păiuși a declarat că e singurul mod în care îi poate opri pe cei care fac rău comunei, prin astfel de acte iresponsabile.
„Este inadmisibil. A ars trei zile continuu, pășune, pădure. Am stat și m-am gândit ce e de făcut, cred că e singura soluție, să sponsorizez cetățenii care țin cu comunitatea. Sunt convins că cel care va fi prins va face pușcărie. Așa lucra și Ceaușescu, cu cetățeni turnători, că nu avea atâta Securitate să o plătească, pentru că n-ar mai fi avut bani să achite datoriile țării. Lucra cu sifonari care erau recompensați pentru informații. Vreau să extind recompensa și pentru informații despre hoții de lemne și despre cei care aruncă gunoiul unde nu trebuie”, a declarat primarul din Stejari.