3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicii de familie vor putea acorda servicii medicale şi la domiciliul pacientului

Medicii de familie vor putea acorda servicii medicale şi la domiciliul pacientului

Guvernul a aprobat vineri o hotărâre care extinde serviciile medicale acordate de medicii de familie, atât la cabinete, cât şi la domiciliul pacientului sau la locul solicitării. Modificările vor intra în vigoare de la 1 aprilie.

În scopul asigurării accesului permanent la serviciile acordate de medicii de familie, pentru a determina diminuarea perioadei de recuperare a sănătăţii şi reducerea numărului de internări evitabile, vor fi extinse serviciile medicale acordate de medicii de familie conform curriculei de pregătire, prin introducerea de noi servicii de diagnostic şi tratament, care vor putea fi acordate atât în cadrul cabinetelor medicilor de familie, cât şi la domiciliul pacientului sau la locul solicitării, potrivit Ministerului Sănătăţii, conform stiripesurse.ro.

Astfel, medicul de familie va putea efectua şi la domiciliu sau în afara programului de lucru orice tratament injectabil sau perfuzabil necesar, în urma consultaţiei pe care acesta o acordă pacienţilor din lista proprie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS