Actorii Samuel L. Jackson şi Danny Glover au primit vineri Oscaruri onorifice, la Hollywood, printre alţi veterani din industrie, scrie Agerpres. Premiile au venit drept recunoaştere a unei cariere cinematografice prolifice, precum şi a implicării în acţiuni caritabile, informează Reuters.
Jackson s-a numărat printre personalităţile recompensate în cadrul galei anuale Governors Awards. Aceasta este organizată de Academia Americana de Arte şi Ştiinţe Cinematografice. Instituţie va anunţa duminică câştigătorii premiilor Oscar.
Actorul Denzel Washington l-a prezentat pe Jackson la evenimentul festiv de vineri seară menţionând că a apărut în 152 de filme, care au obţinut încasări de peste 27 de miliarde de dolari de-a lungul a cinci decenii.
Printre cele mai cunoscute roluri, Samuel L. Jackson l-a portretizat pe Nick Fury în filmele cu supereroi ”Avengers”. El a fost nominalizat la Oscar pentru rolul unui ucigaş plătit din drama ”Pulp Fiction”, din 1994. Filmul a fost în regia lui Quentin Tarantino.
„Încerc să fac publicul să se simtă bine, aşa cum m-am simţit şi eu la Hollywood”
Jackson a mulţumit familiei, agenţilor săi şi ”tuturor celor care au cumpărat vreodată un bilet la vreunul dintre filmele mele”.
”Încerc să fac publicul să se simtă bine, aşa cum m-am simţit şi eu la Hollywood”, a spus Jackson. ”Să-i fac să uite de vieţile lor pentru câteva ore, să se simtă entuziasmaţi, înfioraţi, încântaţi”.
Vedeta peliculei ”Lethal Weapon”, Danny Glover, a primit distincţia Jean Hersholt Humanitarian Award pentru activismul său în beneficiul justiţiei şi drepturilor omului. În prezent, actorul este ambasador al bunăvoinţei în cadrul UNICEF.
Scenarista şi regizoarea Elaine May, precum şi actriţa norvegiană Liv Ullmann au fost de asemenea premiate.
Ullmann a deţinut roluri în mai multe filme ale regizorului suedez Ingmar Bergman. A apărut în pelicule precum ”Persona”, ”The Passion of Anna” şi ”Cries and Whispers”. Ullmann a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriţă pentru filmul ”The Emigrants” din 1971 şi ”Face to Face” din 1976.
May a primit nominalizări la Oscar în categoria cel mai bun scenariu adaptat graţie peliculelor ”Heaven Can Wait” (1978) şi ”Primary Colors” (1999). În prima parte a carierei, a făcut parte din duetul comic Nichols şi May. Acesta a fost lansat în 1958 alături de Mike Nichols.
Citește și: Kiev: Deplasarea prin oraș va fi oprită de sâmbătă seara până luni dimineața