Un incendiu a izbucnit, luni, la locomotiva unui tren care staţiona în gara Goleşti din judeţul Argeş. Treizeci de pasageri care se aflau în cele trei vagoane pe locomotiva le tracta s-au autoevacuat, informează News.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, focul a izbucnit la o locomotivă care tracta trei vagoane şi care staţiona în gara Goleşti – Ştefănesti.
Acolo se află pompierii de la Detaşamentul Piteşti şi Garda de Intervenţie Topoloveni, care intervin cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
De asemenea, a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.
Sursa citează precizează că cele 30 de persoane care se aflau în vagoane s-au autoevacuat.