Un agent de la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Alba a fost arestat preventiv de Judecătoria Alba Iulia, el fiind acuzat că şi-ar fi violat fiul în vârstă de 5 ani.
Agentul a fost mai întâi reţinut de poliţişti, în cursul zilei de miercuri, iar joi a fost arestat preventiv, dar cazul a devenit public doar luni, la solicitarea presei, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul Judecătoriei Alba Iulia, în cursul anului trecut bărbatul, profitând de vârsta fiului său, de 5 ani la data faptelor, „în mod repetat a întreţinut raporturi sexuale orale”.
Faptele ar fi avut loc într-o cameră a locuinţei familiei din Alba Iulia
Conform sursei citate, faptele ar fi avut loc într-o cameră a locuinţei familiei din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat „Închisoarea”.
„În aceeaşi împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate şi în care îşi expuneau organele sexuale”, se arată în comunicat.
La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, instanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, pentru infracțiunea de viol.
Contractul de muncă al agentului se suspendă odată cu arestarea acestuia
Reprezentanţii Prefecturii Alba au declarat luni că, potrivit legislaţiei, contractul de muncă al agentului se suspendă odată cu arestarea acestuia. El avea o vechime la locul de muncă de peste 15 ani.