Actorul Sean Penn a anunţat că se află în Ucraina pentru a ajuta cu programe umanitare pentru refugiaţi. El a postat pe Twitter o fotografie în care apare alături de şeful administraţiei regionale din Liov, Maxim Kozitsky, scrie News.ro.
Într-un tweet postat pe contul său oficial luni după-amiază, actorul a postat o fotografie alături de şeful administraţiei regionale din Liov, Maxim Kozitsky.
În mesaj, actorul spune că a fost luni la Liov, în Ucraina, cu echipa CORE, făcând strategii cu autorităţile locale şi ONG-uri pentru a extinde programele umanitare.
”Bună întâlnire cu guvernatorul. Maksym Kozytsky”, a mai spus el.
La începutul invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie, Penn se afla în capitala Ucrainei, Kiev, unde filma un documentar.
De atunci, organizaţia sa caritabilă a lucrat pentru a oferi locuinţe şi educaţie refugiaţilor ucraineni din Polonia.