Societăţile deţinute de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj vor înregistra un profit infim în acest an. Potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 propuse spre aprobare, cele două parcuri industriale ale Craiovei, societatea care administrează Hotelul Parc şi restaurantul Flora şi firma care întreţine şi repară drumurile judeţene nu vor depăşi, adunat, suma de 50.000 de euro la capitolul profit.
Consiliul Judeţean Dolj se va întruni joi, în şedinţă ordinară, pentru a aproba, printre altele, şi bugetele societăţilor comerciale din subordine, pe anul 2022. CJ Dolj este acţionar majoritar la patru societăţi, High-Tech Industry Park Craiova SA, Parc – Turism SA, Parc Industrial Craiova SA şi Societatea Pentru Lucrări de Drumuri si Poduri Dolj (SPLDP) SA, iar joi îşi va da girul pentru veniturile şi cheltuielile acestora.
Conform proiectelor de buget înaintate, nu se anunţă un an strălucit din punct de vedere al profitului pentru niciuna din cele patru societăţi. Asta pentru că profitul preconizat al acestora pe anul 2022 nu depăşeşte, cumulat, suma de 50.000 de euro. Cel mai mare profit va fi realizat de SPLDP, firma care întreţine şi repară drumurile judeţene. La polul opus se va afla High-Tech Industry Park, cel de-al doilea parc industrial al Craiovei. Să le luăm pe rând, de la mic la mare.
High-Tech Park, profit estimat de 2.000 de lei în 2022
La „juniori“ se încadrează High-Tech Industry Park Craiova SA, cu un profit estimat de doar 2.000 de lei. În proiecția bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii pe anul 2022 au fost estimate venituri în sumă de 3.441.000 de lei. Din aceşti bani, 1.800.000 de lei reprezintă venituri din prestări servicii şi asigurarea cu utilităţi a rezidenţilor care au început activitatea economică în parcul industrial.
Alţi 301.000 lei ar fi venituri din administrarea şi prestarea serviciilor conexe, 1.245.000 de lei sunt venituri din redevenţe şi chirii, 45.000 de lei – venituri din alte surse, 5.000 de lei – venituri din penalitaţi şi 45.000 de lei – venituri din dobânzi. „Previzionarea veniturilor s-a întocmit pe baza contractelor de închiriere, a contractelor de administrare şi prestare servicii conexe, existente şi previzionate a se încheia până la sfârşitul anului 2022, precum şi a taxelor de instalare pentru parcelele care vor fi închiriate“, se explică în raportul întocmit de societate.
Societăţile deţinute de CJ Dolj merg pe profit infim în 2022. Ce cheltuieli are High-Tech Industry Park
La rândul lor, cheltuielile preconizate pentru anul 2022 sunt de 3.439.000 de lei. Aici intră 1.907.000 lei – cheltuieli privind stocurile, din care 1.875.000 de lei cheltuielile cu utilitaţile; 15.000 de lei – cheltuieli privind serviciile executate de terţi; 118.000 lei – cheltuieli cu alte servicii executate de terţi; 11.000 de lei – cheltuieli cu impozite, taxe şi alte vărsăminte; 1.014.000 lei – cheltuieli cu personalul, din care 705.000 lei reprezintă cheltuieli de natură salarială, 273.000 de lei reprezintă cheltuieli aferente contractelor de mandat şi 36.000 lei reprezintă cheltuieli cu contribuţiile datorate angajaţilor. Alţi 374.000 de lei ar reprezenta cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale.
High-Tech Park va face şi investiţii în 2022. Acestea sunt estimate la 130.000 de lei şi ar fi realizate din surse proprii, „în limita fondurilor existente dintr-un total program investiții de 17.693.000 de lei“. „Diferența de 17.563.000 de lei se va realiza din anii următori, când vor exista fonduri, care pot fi majorare de capital social al acţionarilor, surse atrase sau fonduri europene“, se arată în proiectul de buget al societăţii.
Parcul Industrial Craiova se va extinde
Trecând la Parc Industrial Craiova SA, primul parc industrial al municipiului, înfiinţat în 2006, acesta şi-a propus pentru 2022 un profit de 6.110 lei. Asta rezultă din proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe acest an. Potrivit proiectului, veniturile programate sunt de 3.840.950 de lei, iar cheltuielile de 3.834.840 de lei. „Dimensionarea veniturilor s-a întocmit pe baza contractelor de închiriere existente, luându-se în calcul un grad de ocupare al Parcului Industrial de 100% și venituri din prestarea de servicii. Nivelul veniturilor preliminate reprezintă 100% din capacitatea parcului industrial“, se explică în proiectul de buget.
Totuşi, societatea anunţă şi o extindere a suprafeţei parcului, ba chiar şi înfiinţarea unui nou parc industrial. Vorbim aici de extinderea parcului industrial cu cel puțin 20 ha spre latura de nord, prin preluarea acestei suprafețe de la Statul Român, de extinderea parcului industrial cu 1,5 ha spre latura de sud şi de înființarea unui nou parc industrial, prin preluarea de către judeţul Dolj a unei suprafețe de 7,93 ha de la Statul Român și din administrarea Jandarmeriei Române.
Mai mult, în programul de investiții pe anul 2022 apare suma de 8.528.000 de lei, din care 4.746.500 de lei ar fi pentru noul parc industrial. 50.000 de lei ar fi studiul de fezabilitate pentru titlul de Parc Industrial, 100.000 de lei – documentațiile tehnico-economice pentru realizarea infrastructurii și a rețelelor de utilități, 600.000 de lei – extinderea rețelelor de utilități, branșamente și racorduri şi 3.996.500 de lei – înființarea în sine a Parc Industrial Craiova II.
Societăţile deţinute de CJ Dolj merg pe profit infim în 2022. Parc – Turism SA estimează un profit net de 69.000 de lei
La Parc – Turism SA, societatea care administrează Hotelul Parc şi restaurantul Flora din Craiova, se va merge în 2022 pe un profit net de 69.000 de lei. Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022, veniturile vor fi în sumă de 3.504.000 lei, iar cheltuielile de 3.379.000 lei, de aici rezultând un profit brut de 125.000 de lei şi un profit net de 69.000 de lei. Veniturile principale ale societăţii provin din serviciile prestate – 1.037.000 lei şi din vânzarea mărfurilor – 2.059.000 lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile, cele de personal sunt cele mai mari: 1.569.000 de lei. Fondul de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract de muncă este de 1.269.000 de lei, în timp ce remuneraţiile contractuale cuvenite membrilor Consiliul de Administraţie sunt în sumă de 61.000 de lei. Şi remuneraţia directorului general intră la capitolul cheltuieli: 192.000 de lei în 2022. Adică 16.000 de lei/lună. În rest, ar mai fi cheltuielile cu energia, în sumă de 400.000 de lei, şi cu mărfurile, în valoare de 730.000 de lei (element de cheltuială specific activităţii de alimentaţie publică).
Ce profit și-a propus SPLDP SA
Şi Parc – Turism SA are investiţii în plan. Este vorba de înlocuirea centralei termice de la Hotel Parc şi de montarea unor panouri fotovoltaice şi panouri solare atât la hotel, cât şi la restaurant. Investiţiile se vor face însă „doar cu sprijinul acționariatului, prin majorarea capitalului social cu 8 lei/acțiune (de la valoarea de 142 de lei/acțiune la valoarea de 150 de lei/acțiune)“. Adică, un aport de capital de 611.304 lei.
Campioană la profitul preconizat pe anul 2022 este Societatea Pentru Lucrări de Drumuri si Poduri Dolj SA. SPLDP a trecut în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 venituri totale de 32.674.000 de lei și cheltuieli de 32.518.000 lei. Asta înseamnă un profit brut de 156.000 de lei, care va fi repartizat în condițiile legii, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor.