2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / CSM aduce iar medalii! Gogoşeanu cu aurul, Stuparu cu bronzul la Cupa României

Box / CSM aduce iar medalii! Gogoşeanu cu aurul, Stuparu cu bronzul la Cupa României

În perioada 23-27 martie, la Piatra-Neamţ, a avut loc Cupa României la box, la nivel de seniori. Au participat, în total, 23 de cluburi din ţară, iar CSM Craiova, care s-a prezentat cu 3 sportivi, a avut parte de un real succes: o medalie de aur şi una de bronz.

Constantin Gogoşeanu, cel mai titrat pugilist din Oltenia, a reuşit să triumfe şi să obţină medalia de aur la categoria 71 de kg. Totodată, Cosmin Stuparu a impresionat la rândul său şi a luat medalia de bronz la categoria 60 kg. Menţionăm şi faptul că cel de-al treilea sportiv pregătit de maestrul Cucu, Robert Costin, a pierdut înainte de medalii în faţa unui pugilist de la Bacău, crescut tot la clubul din Craiova.

Constantin Cucu: „Am avut emoţii doar la primul meci“

„Avem parte de rezultate foarte bune la Cupa României, la seniori. Constantin Gogoşeanu a luat locul 1 la categoria 71 kg, iar Petrică Cosmin Stuparu a luat bronzul la categoria 60 kg. De asemenea, a mai participat şi Robert Costin, la cat. 80 kg, dar a pierdut în faţa unui alt sportiv care a fost la noi, dar acum reprezintă Bacăul. Sincer să fiu, am avut emoţii pentru Gogoşeanu doar la primul meci, pentru că a boxat cu un sportiv titrat de la Universitatea Cluj. După, nu mi-am mai făcut griji, pentru că i-am cunoscut pe ceilalţi sportivi şi deja ştiam cum să contracarăm. Au fost doar meciuri de calitate, asta mă încântă.

Mă aşteaptam ca Gogoşeanu să triumfe. El a avut o evoluţie slabă la Braşov, la CN U22, pentru că a fost bolnav, iar pregătirea nu a fost pe măsură. Între timp, a fost invitat la Centura de Aur, la Târgu Mureş, în perioada 4-10 aprilie, dar am refuzat de comun acord, pentru că pregătirea lui nu este întocmai adecvată în acest moment pentru a participa la un asemenea turneu internaţional. Nu mergem acolo doar ca să facem act de prezenţă, noi vrem să câştigăm, iar în acest moment nu ar fi posibil acest lucru. Pregătirea actuală este de aproximativ 40%, aşa că nu aveam cum să participăm la un asemenea concurs deocamdată“, a spus Constantin Cucu, pentru GdS.

Citeşte şi: Judo / CSU şi LPS au luat medalii la CN! Urmează Finala de Juniori!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS