2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană, pregătită pentru posibile perturbări ale livrărilor de gaze din Rusia

Comisia Europeană, pregătită pentru posibile perturbări ale livrărilor de gaze din Rusia

Comisia Europeană este pregătită pentru posibile perturbări ale livrărilor de gaze din Rusia după ce aceasta a cerut plata gazelor în ruble, a declarat miercuri Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu pactul verde european, relatează DPA şi Reuters.

„Noi, Comisia, ne-am pregătit de foarte mult timp (…) Suntem pregătiţi pentru orice situaţii de acest fel. Desigur, vom colabora cu statele membre astfel încât toată lumea să fie pregătită pentru orice fel de situaţii”, a spus responsabilul comunitar.

După ce guvernul german şi-a activat planul de urgenţă privind aprovizionarea cu gaze, Timmermans a apreciat drept „logic ca guvernele să se pregătească singure şi, de asemenea, să acţioneze preventiv”.

Moscova a decis că le ceară ţărilor „neprietenoase” să-i plătească în ruble gazele naturale

Ca răspuns pentru sancţiunile impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei, Moscova a decis că le ceară ţărilor „neprietenoase” – printre care a inclus statele UE – să-i plătească în ruble gazele naturale, ceea ce statele blocului comunitar refuză, acuzând o încălcare a contractului.

Rusia ar putea astfel să sisteze livrările de gaze către UE, dar nu a precizat când s-ar petrece acest lucru, urmând să anunţe probabil joi planurile sale concrete, menţionând însă că nu le va cere beneficiarilor să plătească imediat în ruble.

Pe de altă parte, Kremlinul a transmis miercuri că toate exporturile energetice şi de materii prime ruseşti ar putea fi tarifate în ruble pentru statele cărora acum le cere plata gazelor în această monedă.

Guvernul italian a anunţat că examinează instituirea stării de alertă privind furnizarea gazelor

După ce Germania a anunţat activarea „fazei de alertă timpurie” a unui plan de urgenţă pentru gestionarea rezervelor de gaze în cazul perturbării sau sistării livrărilor din Rusia, guvernul italian a anunţat că examinează instituirea stării de alertă privind furnizarea gazelor. Italia importă anual din Rusia circa 40% din totalul importurilor sale de gaze.

Şi guvernul bulgar, care de asemenea a acuzat Rusia de încălcarea contractului, a avut miercuri o şedinţă pentru a discuta măsurile de implementat în eventualitatea sistării livrărilor de gaze din Rusia. Circa 90% din necesarul de gaze al Bulgariei este asigurat de importurile din Rusia.

Pentru a reduce în viitor această dependenţă faţă de gazele ruseşti, guvernul de la Sofia discută cu Azerbaidjanul o sporire a importurilor de gaze din această ţară şi caută modalităţi de a se aproviziona cu gaze naturale lichefiate (GNL) prin terminalele din Grecia şi Turcia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS