6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiDupă Dinamo urmează Steaua! SCMU Craiova, în faţa unui nou super-meci

După Dinamo urmează Steaua! SCMU Craiova, în faţa unui nou super-meci

-

După victoria fantastică cu Dinamo, scor 3-2 şi euforia de la finalul partidei, voleibaliştii de la SCMU Craiova sunt pregătiţi să facă un nou meci pe cinste împotriva unei alte formaţii din Bucureşti. Sâmbătă, de la ora 16.30, trupa lui Dan Pascu va da peste Steaua, în deplasare, într-un meci care s-ar putea arăta decisiv în lupta pentru medalii. Duelul va conta pentru etapa a 3-a din play-off!

SCMU Craiova a avut parte de o revenire de echipă mare cu Dinamo. Chiar şi la 2-0 în favoarea oaspeţilor de atunci, alb-albaştrii nu au cedat în niciun moment şi au reuşit să întoarcă soarta partidei. Până în acest moment, o victorie şi un eşec a înregistrat Craiova în play-off, iar în clasament se află, pentru moment, pe poziţia a patra, cu 55 de puncte, la egalitate cu Steaua şi la două lungimi în spatele lui Dinamo. De partea cealaltă, Steaua are un avantaj moral înaintea disputei cu Craiova. Roş-albaştrii s-au impus de fiecare dată în acest sezon, cu acelaşi scor, 3-2, precum şi în jocurile amicale dinaintea startului sezonului. Bucureştenii nu au luat niciun punct până acum în faza play-off-ului, pierzând cu scorul de 3-1 partidele cu Dinamo şi Arcada Galaţi.

Ne pregătim bine şi suntem optimişti“

Antrenorul grupării din Bănie, Dan Pascu, a vorbit pe scurt despre victoria fantastică cu Dinamo şi a menţionat că toată lumea este pregătită să dea 100% în duelul cu Steaua.

„Runda precedentă am câştigat cu Dinamo după un meci cu de toate. A fost spectaculos, de un nivel tehnic foarte ridicat, cu răsturnări de scor, luptă, dârzenie. Ceea ce apreciez foarte mult este că băieţii au crezut în victorie chiar şi la 2-0 pentru Dinamo. Sunt două puncte meritate, care, în mod sigur, ne vor ajuta în clasamentul final. Acum mergem la Steaua şi nu mai e cazul să vorbim despre valoarea adversarilor. Toate meciurile sunt pe muchie de cuţit. Contează fiecare punct, set, victorie. Suntem conştienţi de importanţa meciului, dar ne pregătim bine şi suntem optimişti. Moralul este ridicat, aşa că rămâne doar să facem un joc bun, să alegem tactica potrivită şi să luptăm până la ultimul punct“, a declarat Dan Pascu.

Sistemul competiţional nu e pe gustul lui Pascu

Dan Pascu nu este încântat deloc de noul sistem competiţional, adoptat la începerea pandemiei. Acesta ar prefera reîntoarcerea la play-off 1-8, cu faze eliminatorii, pentru că „aşa s-ar atrage mai mulţi spectatori la meciuri“.

„Dacă ar fi fair play, Arcada ar juca toate meciurile la acelaşi nivel cu toată lumea până la final. E posibil orice, dar din momentul în care ar deveni oficial campioni, ar putea să le dea minute mai multe jucătorilor tineri. De aceea nu vreau să mă pronunţ, dar sper să fie serioşi până la capăt. Şi acest sistem al campionatului, ales acum doi ani din cauza pandemiei, nu este unul competitiv. Adică nu cerne valoarea până în finală, nu se joacă un final de campionat cu două-trei meciuri într-o finală, ca să atragi atenţia publicului. Personal merg pe sistemul play-off 1-8, cu faze eliminatorii, semifinală, finală. Aşa se joacă în toate campionatele importante. S-ar evita şi meciurile de culise, s-ar juca la victorie de fiecare dată, iar miza meciurilor ar fi mai mare.

Vrem să readucem publicul în sală şi trebuie să muncim pe toate planurile. De doi ani de zile, suntem prezenţi pe toate reţelele de socializare, ca să ţinem lumea în priză, să îi facem, cumva, să revină la vremurile vechi. Una este să vezi un meci la tv, alta este să fie jocul live. Recomand publicului să vină la sală, pentru că sunt, în acest moment, cele mai spectaculoase echipe din campionat. Nu mai avem meciuri cu echipe slabe, se termină într-o oră şi pleacă lumea plictisită acasă“, a adăugat tehnicianul alb-albaştrilor.

Vezi video complet!

Citeşte şi: SCMU Craiova are de tras pentru victoria cu OHMA Timişoara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ungaria anunţă că România şi Bulgaria se pot alătura...

Ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, a declarat vineri...

ȘTIRI GdS