2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO femeie a murit după ce a fost prinsă într-un utilaj de sortare a deșeurilor

O femeie a murit după ce a fost prinsă într-un utilaj de sortare a deșeurilor

O femeie în vârstă de 44 de ani, din Neamţ, angajată a societăţii de salubrizare Bratner, a decedat după ce a fost prinsă, vineri, într-un utilaj de sortare a deşeurilor, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii sosiţi la faţa locului au scos victima de sub utilaj, iar medicii au constatat că era decedată.

„Prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre faptul că o persoană este prinsă într-un utilaj pentru sortarea deşeurilor la SC Brantner Servicii Ecologice din municipiul Piatra-Neamţ. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi un echipaj cu ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au extras din utilaj (bandă transportoare pentru sortarea deşeurilor) o femeie în vârstă de 44 de ani ce nu prezenta semne vitale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, conform G4Media.ro.

Inspectorii de muncă au deschis o anchetă în acest caz, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS