7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată în centrele subordonate DGASPC Gorj

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată în centrele subordonate DGASPC Gorj

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului este marcată în fiecare an la data de 2 aprilie, ca urmare a deciziei Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, prin serviciile sociale subordonate, a pregătit o serie de activități menite să evidențieze necesitatea îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viaţă împlinită, ca parte integrantă a societăţii.

Astfel, la Complexul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități (CRCD) Târgu Jiu, activitățile dedicate Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului s-au desfășurat în data de 1 aprilie, sub sloganul ”Te invit în lumea mea albastră”. Beneficiarii serviciilor acordate în cadrul CRCD Târgu-Jiu au participat la ateliere de pictură și modelaj, precum și la diverse jocuri sportive. Prezent la aceste activități a fost și câinele de terapie asistată cu animale, Jolene, un frumos exemplar din rasa labrador retriever, absolvent al unui curs de dresaj special.

Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu a organizat, tot pentru această zi, activități de recreere și socializare, jocuri și concursuri interactive, dar și o expoziție cu lucrări realizate de către beneficiarii centrului.

Autismul este o tulburare gravă de dezvoltare, de natură neurobiologică, ce afectează individul în trei arii: comunicare, relaționare și adaptare a simțurilor la mediu.

Scopul activităților derulate cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului este de a atrage atenția asupra nevoilor particulare pe care le au cele peste 40.000 de persoane cu autism din România și aproximativ 7 milioane în Europa.

La nivelul județului Gorj, în statisticile DGASPC se regăsesc 240 de copii diagnosticați cu autism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS