8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaGermania anunţă noi sancţiuni pentru Rusia, după masacrul de la Bucha

Germania anunţă noi sancţiuni pentru Rusia, după masacrul de la Bucha

Germania a anunţat, astăzi, că Occidentul va fi de acord să impună mai multe sancțiuni Rusiei în următoarele zile, după ce Ucraina a acuzat forțele rusești de crime de război în apropiere de Kiev, sporind astfel presiunea economică deja mare asupra Rusiei, notează Reuters.

Economia Rusiei se confruntă cu cea mai gravă criză de la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, după ce Statele Unite și aliații săi au impus sancțiuni severe din cauza invaziei în Ucraina.

„Putin și susținătorii săi vor resimți consecințele acțiunilor lor”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz.

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să discute despre încetarea importurilor de gaze rusești.

Germania, cea mai mare economie a Europei, a rezistat până acum apelurilor de a impune un embargo asupra importurilor de gaze din Rusia, spunând că economia sa și a altor țări europene sunt prea dependente de acestea. Rusia furnizează 40% din necesarul de gaze al Europei, notează Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS