Seminţele de in sunt consumate de cel puţin 6000 de ani, fiind printre primele super-alimente cultivate din lume. Dar ce anume face ca aceste seminţe să fie unul dintre cele mai populare alimente? Seminţele de in sunt bogate în acizi graşi Omega 3 şi substanţe cu efect antioxidant, numite lignani, care ajută la menţinerea echilibrului hormonal. Printre cele mai importante beneficii ale seminţelor de in se numără: îmbunătăţirea digestiei, a aspectului pielii, a sănătăţii cardiovasculare şi a nivelului colesterolului, transmite viataverdeviu.ro.
Sunt bogate în fibre şi în Omega 3
Unul dintre principalele beneficii ale seminţelor de in este acela că au în compoziţie fibre mucilaginoase solubile în apă, care, ajunse în stomac, ajută la digestie şi la absorbţia nutrienţilor din alimentele consumate.
Seminţele de in au un conținut scăzut de carbohidrați, dar extrem de ridicat de fibre, atât solubile, cât și insolubile, ceea ce înseamnă că ajută la detoxifierea colonului, la pierderea în greutate și poate reduce pofta de zahăr. Majoritatea adulților ar trebui să consume zilnic între 25-40 de grame de fibre. Două linguri de seminţe de in pe zi asigură aproximativ 20-25% din necesarul zilnic de fibre.
Au un conţinut crescut de acizi graşi Omega 3 şi ajută, astfel, la reducerea riscului de boală coronariană şi hipertensiune arterială, combate inflamaţiile şi aritmiile cardiace.
Ajută la îmbunătățirea sănătății pielii și părului
Datorită compoziţiei complexe, seminţele de in sunt foarte benefice pentru sănătatea şi aspectul părului, făcându-l mai strălucitor, mai puternic şi mai rezistent la factorii nocivi. ALA şi vitamintele de tip B contribuie la combaterea uscării şi deteriorării firului de păr. De asemenea, seminţele de in pot ameliora simptomele acneei, acneei rozacee şi eczemei. Datorită efectelor sale de lubrifiere, seminţele de in sunt benefice şi pentru sănătatea ochilor, reducând efectele sindromului de ochi uscat.
Uleiul de semințe de in este o altă opțiune excelentă pentru piele, unghii, ochi și păr, deoarece are o concentrație și mai mare de grăsimi sănătoase. Poţi lua una până la două linguri de ulei din semințe de in pe zi, pentru a-ţi hidrata pielea și părul. Acesta poate fi, de asemenea, amestecat cu uleiuri esențiale și folosit local ca un hidratant natural, deoarece se absoarbe în piele și reduce uscarea.
Ajută la reducerea colesterolului și la tratarea hiperlipidemiei
Un studiu publicat în revista Nutrition and Metabolism a constatat că adăugarea de semințe de in în dietă poate reduce în mod natural nivelul de colesterol, prin creșterea cantității de grăsimi excretate prin mișcările intestinale. Conținutul de fibre solubile înglobează grăsimea și colesterolul în sistemul digestiv, astfel că nu mai pot fi absorbite. Fibrele de in vâscoase sunt, de asemenea, o capcană şi pentru bilă, care conţine şi ea colesterol. După digestie, bila este excretată prin sistemul digestiv, forțând organismul să producă mai multă prin folosirea excesului de colesterol din sânge. Aşadar, are loc o scădere a nivelului de colesterol.
Hiperlipidemia presupune o concentrație anormală de grăsimi sau lipide în sânge și este unul dintre cei mai importanți factori de risc ai bolii cardiace ischemice. Studiile arată că semințele de in (nu ulei de semințe de in) pot scădea semnificativ aceste lipide.