2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE discută de urgenţă despre noi sancţiuni împotriva Moscovei

UE discută de urgenţă despre noi sancţiuni împotriva Moscovei

Uniunea Europeană discută de urgenţă despre noi sancţiuni împotriva Moscovei, după descoperirea cadavrelor unor civili în regiunea Kievului, mai ales la Bucha, a transmis luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

„UE condamnă în termenii cei mai puternici atrocităţile raportate comise de forţele armate ruse în mai multe oraşe ucrainene ocupate, care acum au fost eliberate”, a adăugat Borrell într-un comunicat, scrie Agerpres.

Un nou pachet de sancţiuni se află în discuţie, însă pentru adoptarea de noi măsuri este necesară unanimitatea. Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat luni sancţiuni individuale şi măsuri privind cărbunele şi petrolul, însă nu a menţionat achiziţiile de gaz, subiect care îi divizează pe europeni.

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut şi el duminică noi sancţiuni

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut şi el duminică noi sancţiuni după descoperirea cadavrelor unor civili la Bucha, în apropiere de Kiev, crime imputate armatei ruse pe care el le-a calificat drept ‘crime de război’.

O reuniune a miniştrilor de externe din UE este programată la 11 aprilie la Luxemburg, iar un summit european extraordinar consacrat conflictului din Ucraina, situaţiei economice şi apărării europene este prevăzut pentru „sfârşit de aprilie, început de mai”, au indicat serviciile lui Josep Borrell.

Numărul total al morţilor din suburbiile Kievului nu se cunoaşte deocamdată

Numărul total al morţilor din suburbiile Kievului, care s-au aflat aproape timp de o lună sub controlul trupelor ruse, nu se cunoaşte deocamdată. Potrivit procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova, corpurile neînsufleţite a 410 civili au fost descoperite în localităţi din regiunea Kievului de unde s-au retras recent trupele ruse.

Moscova a dezminţit execuţiile

Moscova a dezminţit execuţiile, dar ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a cerut misiunilor Curţii Penale Internaţionale şi organizaţiilor internaţionale să se deplaseze cât se poate de repede la Bucha şi în alte localităţi din regiunea Kiev pentru a strânge dovezi privind comiterea de crime de război şi împotriva umanităţii de către forţele ruse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS