Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit-o astăzi pe Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul Statelor Unite la ONU.
Discuția a avut în prim plan relațiile bilaterale și cei 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA, celebrați anul acesta, precum și situația de securitate în urma agresiunii militare ruse în Ucraina și situația gestionării refugiaților.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut o prezentare a situației de securitate și a perspectivelor unui război de durată în Ucraina, care determină o presiune constantă și un efort necesar continuu și consecvent pentru gestionarea refugiaților, pentru care România e pregătită, în cooperare cu instituțiile umanitare specializate, inclusiv UNHCR din sistemul ONU. Prim-ministrul a salutat cooperarea exemplară a societății civile din România și a cetățenilor în eforturile autorităților de a gestiona valurile de refugiați.
Au fost evocate șocul și profunda revoltă stârnite de atrocitățile și crimele de război comise la Bucha, dezvăluite după retragerea trupelor ruse, crime condamnate unanim la nivel mondial.
Ambasadoarea Linda Thomas – Greenfield a salutat mobilizarea exemplară a autorităților române și modul în care, cu bunătate, ospitalitate, deschidere și grijă deplină, România a reușit să gestioneze valul de refugiați ucraineni. A fost subliniat cu precădere sprijinul acordat de către țara noastră Republicii Moldova pentru gestionarea acestui flux de refugiați, pentru reducerea costurilor ce presează în mod substanțial pe bugetul acestui stat.
Thomas – Greenfield a evocat și rolul substanțial al predecesoarei sale pe scaunul de ambasador al SUA la ONU, ulterior Secretar de stat, Madeleine Albright, pentru apropierea celor două state, pentru crearea viziunii de deschidere a Occidentului – NATO și UE – față de Europa Centrală și de Est și pentru Parteneriatul Strategic al Statelor Unite cu România. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a adus un omagiu personalității fostului Secretar de Stat și personalitate marcantă care a influențat decisiv relația româno-americană.