2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania a decis să expulzeze 40 de diplomaţi ruşi

Germania a decis să expulzeze 40 de diplomaţi ruşi

Germania a decis să expulzeze „un număr ridicat” de diplomați ruși aflați la post în Berlin, ca urmare a războiului din Ucraina, a anunțat luni ministrul german al afacerilor externe, Annalena Baerbock. Potrivit informațiilor obținute de agenția France-Presse, numărul diplomaților ruși expulzați se ridică la 40.

Guvernul a decis să declare „un număr semnificativ de membri ai ambasadei ruse drept indezirabili, (persoane) care au lucrat în fiecare zi în Germania împotriva libertăţii noastre, împotriva coeziunii din societatea noastră”, a declarat Baerbock. „Nu vom mai tolera acest lucru”, a adăugat ea.

Persoanele vizate au acum un termen de cinci zile pentru a părăsi Germania.

Decizia Berlinului a fost comunicată ambasadorului rus Serghei Neceaev, a mai spus Annalena Baerbock. Persoanele vizate au acum un termen de cinci zile pentru a părăsi Germania

Se presupune că diplomaţii respectivi sunt membri ai serviciilor de informaţii ruse.

„Imaginile din Bucea demonstrează o brutalitate incredibilă din partea conducerii ruse“

Decizia a survenit în a doua lună a războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi în condiţiile în care atrocităţile care se presupune că au fost comise de trupele ruse au şocat o lume întreagă.

„Imaginile din Bucea demonstrează o brutalitate incredibilă din partea conducerii ruse şi a celor care îi urmează propaganda”, a subliniat Baerbock într-un comunicat, cu referire la victimele civile din nordul Ucrainei.

Mai mult de 4 milioane de oameni au fugit din calea acestui război care a devastat oraşe şi alte localităţi în Ucraina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS