2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO vrea să elimine ambrozia din carierele miniere

CEO vrea să elimine ambrozia din carierele miniere

În toate carierele miniere vor avea loc ample acțiuni de erbicidare pentru eliminarea ambroziei. Sunt vizate în special zonele unde a apărut ambrozia și alte plante dăunătoare.

A fost aprobat un buget de peste 50.000 de lei pentru cumpărarea cantităților necesare de erbicid. Este vorba de 1.405 litri de substanțe chimice.

Erbicidul va ajunge la Unitățile Miniere de Carieră Roșia-Peșteana, Rovinari, Jilț, Motru, UPRUM Rovinari, UCIPM Motru și Cariera Husnicioara(județul Mehedinți). Combaterea ambroziei este prevăzută în legislație. Se aplică și amenzi celor care nu elimină ambrozia. Aceasta este periculoasă pentru sănătate și nu de puține ori cetățenii care au intrat în contact cu planta respectivă au ajuns la spital sau au avut nevoie de tratament.

Amenzi de până la 20.000 de lei pentru agenții economici

Responsabilitate distrugerii buruienii ambrozia şi a prevenirii răspândirii acesteia este a proprietarilor sau a deţinătorilor de terenuri. Aceştia au obligaţia să desfăşoare periodic lucrări de întreţinere a terenurilor, prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice pe toată perioada de vegetaţie a plantei.

Pentru neîntreţinerea terenurilor, legea prevede sancțiuni contravenționale. Aceste sunt în valoare de până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri a dispoziţiilor privind combaterea buruienii ambrozia se face de către o comisie mixtă. Aceasta este constituită prin ordin al Prefectului.

Este formată din patru specialişti desemnaţi din cadrul: Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene, Comisariatelor Judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică, Autorităţii Publice Locale.
Eugen Măruță

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS