Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Caraș-Severin au efectuat în această dimineață 8 percheziții, într-un dosar penal, care are ca obiect contrabanda cu țigarete.
4 percheziții sunt în localitatea Arbore, județul Suceava, 3 în municipiul Lugoj și una în comuna Costeiu, județul Timiș, unde există probe că ar fi deținute țigarete, provenite din contrabandă.
Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș și are ca scop destructurarea unei grupări, care ar fi acționat pentru comiterea de infracțiuni pe linie de contrabandă.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că țigaretele netimbrate ar fi fost deținute în localitatea Arbore, județul Suceava, ulterior, fiind transportate în localitatea Lugoj și comercializate către diferite persoane fizice, din județul Caraș-Severin.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.