4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc a condamnat masacrul de la Bucha ținând în mâini un steag ucrainean

Papa Francisc a condamnat masacrul de la Bucha ținând în mâini un steag ucrainean

Papa Francisc a condamnat masacrul de la Bucha ținând în mâini un steag ucrainean trimis chiar din orașul în care invadatorii ruși au comis crimele odioase împotriva civililor, relatează Reuters.

„Știrile recente din Ucraina, în loc să aducă alinare și speranță, au adus noi atrocități, precum masacrul de la Bucha”, a spus suveranul pontif în fața credincioșilor. Anterior, Papa a întâmpinat un grup de refugiați ucraineni, printre care și mai mulți copii.

„Opriți acest război! Armele să fie reduse la tăcere!“

„Cruzime care este tot mai cumplită, chiar și împotriva civililor, împotriva unor femei și copii lipsiți de apărare. Ei sunt victimele ale căror sânge nevinovat strigă spre rai și imploră «Opriți acest război! Armele să fie reduse la tăcere! Nu mai semănați moarte și distrugere»”, a spus Papa.

Suveranul Pontif a spus că steagul pe care l-a ținut în mâini în timpul discursului său a venit chiar de la Bucha, de la locul masacrului teribil comis de invadatorii ruși.

„Vine (steagul – n. red.) chiar de la război, din acel oraș martir, Bucha”, a spus Papa, alături de copii ucraineni refugiați.

„Acești copii au trebuit să fugă pentru a ajunge într-un loc sigur. Acesta este produsul războiului. Să nu-l uităm și nu uităm poporul ucrainean”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS