4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii din Țuglui fac altfel de lecții: Au citit în chirilică și vor învăța să țese

Elevii din Țuglui fac altfel de lecții: Au citit în chirilică și vor învăța să țese

Elevii Școlii Gimnaziale Țuglui au vizitat azi Facultatea de Teologie din Craiova și au participat la cercul literar religios ”Și eu mă rog”, organizat la Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”, scopul fiind de a implica școlarii într-un mediu creativ pentru a le dezvolta potențialul și abilitățile literare. Și astfel de lecții vor continua.

Elevii de la Țuglui au parte de altfel de lecții în această perioadă. Azi au vizitat sediul Facultății de Teologie, aula, sălile de curs ale Secției de Artă Sacră și Paraclisul.De asemenea, restauratorii Stela Gherghina și Monica Ristică, le-au prezentat muzeul, laboratorul de restaurare carte veche și laboratorul de restaurare icoană.

Apoi elevii au mers la bibliotecă unde au primit in format imprimat abecedarul în chirilică românească și cărți de slujbă și de literatură religioasă, scrise tot în chirilică, reușind să buchisească și să scrie la prima vedere cuvinte și propoziții în chirilica românească. ”Este pentru prima dată când elevii unei școli vin la biblioteca județeană pentru a fi inițiați în tainele cunoașterii chirilicii românești, în aceasta constând și ineditul cercului literar religios ”Și eu mă rog”, a precizat profesorul dr. Angel Cristian Stăiculescu.

Noi activități în week-end

Elevii din Țuglui vor continua activitățile și în week-end.

De asemenea,sâmbătă 9 aprilie, în intervalul orar 1000-1500  elevii din Țuglui vor fi prezenți la Casa Băniei din cadrul Muzeului Olteniei, la atelierul de țesut desfășurat sub îndrumarea doamnei Maria Todor, care la cei 75 de ani ai săi va fi prezentă online, pentru a-i învăța pe cei mici să țese. În aceeași locație va avea loc, în paralel, și atelierul de pictură, sub îndrumarea profesorului Cătălin Ostroveanu.

Elevii vor participa apoi la un atelier de muzică sub forma unui flashmove pentru sănătate, organizat în Grădina Botanică ”Alexandru Buia” din Craiova sub coordonarea elevei Școlii Gimnaziale Țuglui, Niță Robertina. De asemenea, în program este inclusă și o activitate catehetică care se va desfășura la Biserica Romanești din Craiova sub îndrumarea preotului paroh Mihail Sabin-Florin, într-o atmosferă a importanței dobândirii unor cunoștințe religioase temeinice din partea elevilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS