Ministerul rus al Apărării a difuzat o declarație în care numește atacul cu rachete de la gara din Kramatorsk drept „o provocare”.
La fel ca și în cazul crimelor de la Bucha, reprezentanții Moscovei neagă orice implicare.
„Toate declarațiile reprezentanților regimului naționalist din Kiev privind un presupus atac cu rachete al Rusiei în data de 8 aprilor la gara Kramatorsk reprezintă o provocare și nu corespund, în nicio măsură, realității (…) În data de 8 aprilie, forțele armate ruse nu au efectuat și nici nu au planificat tiruri de artilerie în Kramatorsk (…)
Subliniem că rachetele de tip Tocika-U – epava unui astfel de proiectil fiind găsită și fotografiată de martori oculari lângă stația feroviară Kramatorsk – sunt folosite doar de forțele armate ucrainene”, se spune în declarația ministerului rus, citată de CNN.
CNN mai notează că forțele ucrainene dețin în arsenalele lor rachete Tocika, concepute în epoca sovietică, însă astfel de proiectile au fost folosite în trecut și de forțele ruse și de separatiștii susținuți de Moscova.