2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPNL își alege noul președinte. Ciucă este singurul candidat

PNL își alege noul președinte. Ciucă este singurul candidat

Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte, premierul Nicolae Ciucă fiind singurul candidat la această funcţie.

Ciucă şi-a depus candidatura la şefia PNL miercuri, în ultima zi în care era posibil acest lucru.

Cu o zi înainte, marţi, Biroul Executiv al liberalilor a stabilit o derogare de la statutul partidului în ceea ce priveşte vechimea, astfel încât Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte. Statutul PNL prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte dacă are o vechime de cel puţin 5 ani. Ciucă s-a înscris în partid în octombrie 2020.

„Am decis să îmi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuţie pe care am avut-o cu colegii şi în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice. (…) PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei buni primari din ţară şi poate ajunge primul partid din România”, a declarat premierul, după depunerea candidaturii la şefia Partidului Naţional Liberal, scrie Agerpres.

Prim-ministrul candidează la funcţia de preşedinte al PNL cu moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică”.

În document, Ciucă vorbeşte despre dezvoltarea şi modernizarea României, argumentele pentru o Românie puternică, fundamentele reclădirii încrederii, cetăţeanul în centrul preocupărilor PNL, reconectarea la profesionalism, elite şi meritocraţie, guvernarea de mare coaliţie.

„Deciziile şi opţiunile politice rămân apanajul partidului, în timp ce aplicarea acestor decizii ţine de dinamica din coaliţie, de dezbaterile şi deciziile din interiorul organismelor de conducere ale marii coaliţii şi de opţiunile Guvernului şi ale prim-ministrului”, se arată în moţiunea lui Nicolae Ciucă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS