Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod galben de viscol la munte, valabil până luni, ora 09.00 și un alt cod galben de vânt puternic pentru mai multe zone din țară, până luni, ora 21.00.
Potrivit primei avertizări meteo, la munte va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
În sudul și sud-estul țării vor fi averse în general moderate cantitativ și local se vor depăși 15…20 l/mp. În Transilvania și în zona deluroasă a Moldovei trecător vor fi precipitații mixte, notează meteorologii
Al doilea cod galben avertizează că, până luni seară, în estul, sud-estul și sud-vestul țării, local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar luni (11 aprilie), în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, rafalele vor depăși 70 km/h.
Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
ANM a transmis și o informare meteo, în care avertizează că în noaptea de luni spre marți vremea va fi deosebit de rece în toată țara.
În regiunile intracarpatice, local în Moldova și în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.