2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIntensificări ale vântului până deseară

Intensificări ale vântului până deseară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben privind intensificări ale vântului, aceasta fiind valabilă până luni, la ora 21.00.

„În intervalul menţionat, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h, iar în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi estul Munteniei, rafalele vor depăşi 70 km/h. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată”, a transmis ANM.

Totodată, va rămâne în vigoare informarea privind vreme deosebit de rece şi brumă, valabilă de luni, de la ora 21.00, până marţi, la ora 9.00.

„În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara. În regiunile intracarpatice, local în Moldova şi în zona subcarpatică a Munteniei şi Olteniei temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă”, au atenţionat meteorologii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS