Un grav accident rutier s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, în Slatina, după ce un autocamion a acroșat un pieton.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Ionașcu, zona piața de jos, din municipiul Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autocamion condus de un bărbat, cetățean sârb, de 50 de ani, care a acroșat un pieton, respectiv un bărbat, de 84 de ani.
În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.