12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn adolescent din Germania a omorât o româncă pe stradă

Un adolescent din Germania a omorât o româncă pe stradă

Un adolescent în vârstă de 17 ani, cetăţean german, a fost reţinut pentru că a omorât-o pe o localnică din Mediaş, marţi, la amiază, în plină stradă, el invocând „motive legate de rasă”, a informat prim procurorul adjunct al Pachetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu, Ruginosu Mihaela, printr-un comunicat de presă.

Victima, o femeie în vârstă de 74 de ani, a fost găsită cu gâtul tăiat de alţi trecători, care au cerut ajutor la 112. Echipajul de la Ambulanţă a încercat resuscitarea femeii, însă a fost nevoit să-i declare decesul, scrie Agerpres.

„În data de 13.04.2022, ora 2.45, procurorul criminalist a dispus reţinerea unui minor, cetăţean german, în vârstă de 17 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor, cu reţinerea circumstanţei agravante a comiterii faptei pentru motive legate de rasă, faptă prevăzută de art. 188 alin.1, cu aplic. art.113 alin.3 şi art. 77 lit.h Cod penal.

„Inculpatul a omorât o femeie în vârstă de 74 ani, pe considerente de rasă“

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual, rezultă că la data de 12.04.2022, în jurul orei 12,30, inculpatul a omorât o femeie în vârstă de 74 ani, pe considerente de rasă, secţionându-i zona gâtului cu un cuţit, în timp ce se afla în zona garajelor din apropierea străzii Păltiniş din municipiul Mediaş, jud. Sibiu. În cursul zilei de astăzi (miercuri n.red.) va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul Pachetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.

Conform sursei citate, pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, tehnicienilor criminalişti din cadrul IPJ Sibiu, Poliţia municipiului Mediaş şi structurile arondate acestei instituţii, al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu şi al traducătorului autorizat.

Minorul criminal era dat în plasament în judeţul Sibiu din anul 2016

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu, Beatrice Muntean, a declarat că minorul criminal era dat în plasament în judeţul Sibiu din anul 2016 şi a beneficiat de consiliere psihologică la audiere.

„Un reprezentant DGASPC Sibiu-psiholog a participat la audierea minorului. Cazul acestuia este monitorizat de către DGASPC Sibiu prin rapoarte de vizită trimestriale, în vederea prevenirii oricăror forme de abuz asupra minorului/tânărului. Avem obligaţia să ne sesizăm în situaţiile în care copilul plasat pe teritoriul României este abuzat, dacă este mutat în altă familie, decât cea de plasament fără acordul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, sau dacă tânărul părăseşte România. Tânărul se afla în plasament familial din anul 2016. În judeţul Sibiu sunt cinci tineri cu plasament internaţional, patru tineri germani şi un belgian”, a declarat Beatrice Muntean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS