Belgrad dupa Milosevici, Bucuresti dupa Ceausescu

Ma simt bine la Belgrad. Oras asezat superb, la confluenta a doua ape mari, Dunarea si Sava, pe coline ce marginesc apele lin curgatoare, cu canale artificiale si poduri construite in epoci diferite. Centrul seamana mult cu ce era Bucurestiul in anii 1970, inainte de demolarile aberante si constructiile megalitice care au slutit iremediabil Capitala. Nu gasesti acele blocuri lama la marginea bulevardelor, blocuri care ascund mizeria din spate. Nu gasesti acele mici gramezi de gunoi care ar fi trebuit sa fie scuaruri si parculete.

Belgradenii traiesc deja cel de-al doilea an de libertate.

Ce traiesc ei acum, in 2002, seamana foarte mult cu ce am trait noi in 1992.

Chioscurile sint pline de ziare ieftine, zeci de cotidiene se tiparesc zilnic pentru mai putin de opt milioane de locuitori cu cit a ramas Serbia dupa ruinatoarea domnie a lui Milosevici, a sotiei si clicii sale. Masini din anii 1970-1980 domina strazile, inclusiv celebra Zastava, masina proprie a sirbilor, un fel de Dacia mai mica, la fel de invechita si de rau consumatoare ca si Dacia 1300 pe care am produs-o treizeci de ani, pina s-au intors francezii de la Renault. Politistii sint absolut inexistenti pe strada, abia daca ii vezi pe la intersectiile mai mari, ghemuiti in micile lor Zastave vopsite in albastru, care nu seamana neam cu un Volkswagen sau cu un Audi. Politia a fost instrumentul direct al lui Milosevici, iar belgradenii i-au fugarit pe strazi imediat dupa caderea dictaturii, nu prin revolutie ca in Romania, ci prin alegeri libere. Acum se ascund in masinile lor ca niste cutii de conserve, prinsi intre presiunile sefilor de a reglementa viata pe strazi si dispretul si neincrederea oamenilor. Fiaturi 600, Trabanturi, Lada din 1980 circula pe strazi, poluind aerul curat si spalat de curentul apelor curgatoare.

Seara de seara, belgradenii se ingramadesc in fata televizoarelor pentru a vedea desfasurarea procesului de la Haga, unde un tribunal international il judeca pe Milosevici si clica lui pentru toate ororile comise impotriva propriilor sai cetateni, cei din banii carora traia regimul. Mai sint vreo 12 % din sirbi care sint inca in adincul sufletului convinsi ca Milosevici a facut bine ce a facut, dar a fost doborit de iudeomasoneria mondiala care a complotat impotriva lui. Majoritatea este insa fericita ca a scapat de el. Oamenii privesc spectacolul procesului, felicitindu-se ca nu s-au compromis in timpul dictaturii sau ingrijorati ca uneori au mai calcat linia moralitatii. Exact cum noi ne uitam la sedintele CFSN sau ale parlamentului ales in mai 1990, cautind un inteles propriu si un loc propriu intr-o lume in schimbare.

Strazile Belgradului sint pline incepind de la noua dimineata. Noi, romanii, exact ca si occidentalii in 1992 in Bucuresti, obisnuiti deja cu programul militar de lucru al capitalismului in dezvoltare, ne intrebam mirati cind si cine munceste in Serbia. Nu se prea munceste. Oamenii isi traiesc miracolul. Nimeni nu plateste taxe. Sau, daca le platesc, sint atit de mici ca nici nu merita sa le transferi prin conturi, mai bine le platesti in numerar. Dinarul este bun numai la cumparat ziare si iaurt din alimentara, caci taxele pe autostrada, hotelul, chiria birourilor, curentul electric, telefoanele, locul de parcare, benzina se platesc toate in euro, desi se calculeaza inca in marci germane.

Trotuarele sint pline cu chioscuri. Nu mai ai loc de trecere. Chioscurile sint pline cu marfa din China, Turcia, Grecia, Taivan, Vietnam, locuri unde se produce mult si ieftin. Preturile nu sint mari, dar nu prea e vinzare. Oferta mare, magazine si chioscuri pline, dar putere de cumparare mica. Saracia se vede limpede, cum deodata s-a vazut si in Bucuresti citeva luni dupa caderea lui Ceausescu. Va veni un Basescovici care le va curata chioscurile, va reface scuarurile, va reorganiza traficul. Dar mai au pina atunci.

Talciocurile sint multe si pline. Un spectacol unic, dar pentru romani ceva deja trait. Ne da mina sa spunem ca noi am consumat asta si nu merge. Vor veni si Metro, Carrefour, Sellgros, Billa, poate vreun particular va face o Prisma sau vreun angro care au fost virful capitalismului salbatic cu nu mai mult de cinci-sase ani in urma in Romania.

Malurile Dunarii sint pline de mici restaurante care inca nu au clienti. Au avut in epoca lui Tito. La maluri sint sute de mici barci, cu motoare de treizeci de ani vechime, dar nu le repara inca nimeni. Chelnerii inca nu inteleg engleza. Dar toate acestea vor veni.

Deja in ianuarie 2002 factura la curent electric a depasit pentru multe familii 500 de marci germane, adica 250 de euro, adica de trei ori salariul mediu declarat. In curind vor veni TVA-ul, includerea in Consiliul Europei, clauza natiunii celei mai favorizate, procesul de aderare la UE, dezvaluirile de coruptie din timpul lui Milosevici, dosarele de informatori ale politicienilor si jurnalistilor, reducerea inflatiei, cresterea taxelor pe salarii, masinile noi, Coca Cola, Danone si Garda Financiara. Nimeni nu scapa de astea. Asa este viata normala. Numai ca noi avem vreo zece ani inainte.