Judecătorul Cristi Danileț este propunerea USR pentru Curtea Constituțională, în locul lui Valer Dorneanu, al cărui mandat la CCR expiră în luna iunie.
Potrivit unui comunicat al USR, Danileț ”este judecătorul care a luptat neîncetat pentru independența Justiției și a rezistat în fața presiunilor și abuzurilor venite din partea unui sistem care vrea să controleze justiția”.
De asemenea, Uniunea Salvați România susține că actualul președinte al Curții Constituționale, Valer Dorneanu, fost membru PSD, este ”omul propagandei Sputnik”.
”CCR are nevoie de un judecător liber, independent și proeuropean, nu de Valer Dorneanu, omul propagandei Sputnik. USR consideră că omul cel mai potrivit pentru a apăra ordinea constituțională, democrația, separarea puterilor în stat, libertatea cuvântului, independența Justiției este Cristi Danileț,” mai afirmă cei din USR.
În 13 decembrie 2021, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare.
Danileţ susţine că excluderea sa din magistratură a fost decisă de CSM pentru două filmuleţe publicate pe TikTok, care nu au legătură cu Justiţia şi profesia de magistrat, ci se referă la viaţa privată.
În 14 decembrie, CSM a adoptat o hotărâre privind suspendarea judecătorului până la finalizarea dosarului privind excluderea lui Danileţ.
Atât Comisia Europeană, cât și Ambasada SUA în România s-au declarat ”îngrijorate” de măsurile disciplinare care s-au luat împotriva lui Danileț.