ISJ Dolj a anunţat, ieri, rezultatele în urma simulării examenelor naţionale. La simularea evaluării naţionale procentul de promovare este de 68,30%, iar la simularea examenului de bacalaureat, procentul mediilor peste 6 este de 54,39%. În ceea ce priveşte rezultatele pe unităţi şcolare, dacă la gimnaziu sunt 14 şcoli care au peste 90% elevi promovaţi, la liceu procent de promovare peste 90% este doar la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Nu au fost obţinute medii de 10. Şi o altă observaţie ar fi că nici un elev din Dolj nu a obţinut nota 10 la proba de limba şi literatura română, fie că a susţinut simularea evaluării naţionale sau simularea bacalaureatului.
Organizarea simulărilor naționale a urmărit familiarizarea elevilor cu rigorile examenului, optimizarea rezultatelor obținute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale şi liceale, dar și conștientizarea acestora privind pregătirea temeinică și importanța accesării unui traseu profesional de succes.
Conform datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean sunt 4891 de elevi de clasa a VIII-a, iar procentul de promovare a simulării evaluării naţionale este de 68,30%. Au fost obţinute nouă note de 10, dar doar la matematică. Nu este nici o notă de 10 la la proba scrisă la Limba şi literatura română. Au fost înregistrate 313 medii între 9.00-9.99 şi 510 medii între 4.00-4.99.
Topul şcolilor după simularea evaluării naţjonale
Ca şi rezultate pe unităţi şcolare, la14 şcoli procentul mediilor peste 5 la simularea evaluării naţionale este de peste 90%. Acestea sunt: Şcoala gimnazială „Marin Sorescu” Bulzeşti, Şcoala gimnazială „Terraveda” Craiova, Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţieca”, Colegiul Naţional „Carol I”, Şcoala gimnazială „Mircea Eliade”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat, Şcoala gimnazială „Constantin Gerota” Calafat, Şcoala gimnazială „Traian” Craiova, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Şcoala gimnazială „Sf Dumitru”, Şcoala gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, Şcoala gimnazială „Alexandru Macedonski”.
Sunt însă şi opt unități școlare la care niciun elev nu a obținut medii peste 5.00. Acestea sunt Şcoala gimnazială ”Eufrosina Popescu” Botoşeşti-Paia, Şcoala gimnazială ”Ilie Martin” Brabova, Şcoala gimnazială „Opsichie Cazacu” Seaca de Pădure, Şcoala gimnazială Gogoşu, Şcoala gimnazială Negoi, Şcoala gimnazială Nr. 1 Băileşti, Şcoala gimnazială Pleşoi, Şcoala gimnazială Seaca de Câmp.
Ce rezultate au fost la simularea bacalaureatului în Dolj
Procent mai mic de promovare a fost obţinut la simularea examenului de bacalaureat. Sunt 3.913 elevi înscriși la învățământul de zi, iar procentul de promovare a fost de 54.39%. Au fost obţinute 45 de note de 10 la proba obligatorie a profilului, din care 33 de note la Istorie şi 12 la matematică. Alte 43 de note de 10 au fost obținute la proba la alegere. Nici o notă de 10 la proba de limba şi literatura română.
Ca şi rezultate pe unităţi şcolare, pe primul loc se află Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” cu 92,12% promovaţi, urmat de Colegiul Naţional „Carol I” cu 88.84% pomovaţi, de Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” cu 83,92% promovaţi, de Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat -77,39% şi de Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” cu 75,65% promovaţi.
Sunt însă şi cinci unităţi şcolare la care nici un elev nu a obţinut media minimă 6. Acestea sunt: Liceul Cârcea la care nu a fost prezent nici un elev, Liceul Tehnologic „George Bibescu” din Craiova, Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” Călăraşi, Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” Băileşti şi Liceul ”Beethoven” Craiova.
ISJ Dolj: Se observă o uşoară creştere a procentului de promovare
Inspectorul şcolar general, Daniel Ion, a precizat că faţă de simularea judeţeană se observă o creştere a procentului de promovare în rândul elevilor.
”În urma rezultatelor obținute la simulările organizate de inspectoratul județean în luna februarie s-au intensificat activitățile de pregătire la nivelul unităților școlare și observăm deja o ușoară creștere a procentului de promovare. Măsurile se vor intensifica după această sesiune deoarece fiecare unitate școlară și-a realizat un plan de măsuri, cunoscând foarte bine specificul fiecărui elev. Vom discuta cu profesorii, cu elevii, cu părinții acestora, astfel încât efortul să fie unul comun, iar progresul școlar să fie unul real pentru toți elevii”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.
Progrese s-au înregistrat la Şcoala Podari la care procentul de promovare a cescut de 50% la simularea judeţeană la 66,67% la simularea naţională. la Şcoala Maglavit de la 27% la simularea judeţeană la 63,64% la simularea naţională.