2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateViolatorii unei adolescente, prinşi în baza imaginilor postate pe reţelele de socializare

Violatorii unei adolescente, prinşi în baza imaginilor postate pe reţelele de socializare

Doi tineri din Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că ar fi violat o copilă, iar apoi ar fi urcat imaginile pe reţelele de socializare, informează Antena3

Cazul a fost rezolvat de poliţiştii din Iaşi cu ajutorul sistemului de recunoaştere facială pe baza imaginilor. Asta, pentru că nimeni nu a depus, oficial, vreo plângere. 

Astfel, nu numai că au reuşit să-i găsească pe agresori, dar au depistat şi victima, o fetiţă de doar 13 ani, care se află în prezent în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului. 

Împotriva unuia dintre tineri s-a dispus arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce pentru alt tânăr implicat în acest caz s-a dispus arestul la domiciliu. Ei sunt acuzaţi de viol şi pornografie infantilă.

Violul, filmat de alţi bărbaţi

Potrivit anchetatorilor, în luna aprilie a anului trecut, indivizii au supus-o la mai multe perversiuni sexuale pe o fată de doar 13 ani, au violat-o, alţi bărbaţi filmând întregul incident. Nu s-au mulţumit cu atât, au început să trimită respectivele filmări prin intermediul reţelelor de socializare şi prin diverse platforme de comunicare online.

În cele din urmă, aceste videoclipuri au ajuns şi la anchetatori. Cum nu erau cunoscute identităţile agresorilor, nici cea a victimei, s-au folosit sisteme speciale pentru identificarea acestora.

Fata este acum în grija celor de la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi primeşte consiliere psihologică.

Cu toţii sunt dintr-o localitate din Vaslui, iar ancheta continuă în acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS