2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMedic de familie, cercetat sub control judiciar pentru vaccinări fictive

Medic de familie, cercetat sub control judiciar pentru vaccinări fictive

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au respins o plângere formulată de un medic de familie împotriva unei ordonanţe de prelungire a controlului judiciar. Este vorba de un medic de familie dintr-o comună doljeană, acuzat că a eliberat certificate de vaccinare false. Alături de medicul de familie sunt cercetate alte trei persoane, un ambulanţier şi doi intermediari.

Potrivit oamenilor legii, cercetările în acest dosar au fost începute în urma autosesizării ofiţerilor Serviciului Anticorupţie Dolj. Aceştia din urmă au obţinut informaţii despre un medic de familie care ar fi eliberat adeverinţe de vaccinare false în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 şi 250 euro.

„Activitățile de procedură penală au fost desfășurate în contextul dosarului penal inițiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ca urmare a sesizării din oficiu a DGA – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, în care sunt vizate aspecte de natură infracțională săvârșite de medicul de familie, ambulanțier și alte persoane intermediare, care racolau clienți dispuși să ofere între 100 și 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără vaccinare reală”, au precizat anchetatorii.

Cei mai mulţi bani ar fi ajuns la medic şi ambulanţier

Oamenii legii au mai explicat că faptele ar fi fost comise în perioada august 2021 – ianuarie 2022. În acestă perioadă mai multe persoane ar fi apelat la „serviciile” medicului de familie.

„Doritorii erau racolați de intermediari, care le preluau documentele de identitate și le trimiteau către ambulanțier. Acesta le direcționa către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date și elibera adeverința de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar își oprea o mică parte, iar restul era împărțit de către ambulanțier și medic.

De altfel, în cursul zilei de 17 ianuarie, înainte de activitatea de prindere flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-COVID”, au mai precizat ofiţerii anticorupţie.

Medic de familie, cercetat sub control judiciar

Tot pe 17 ianuarie, oamenii legii au făcut şase percheziții domiciliare. Au fost ridicatesume considerabile de bani în lei și valută, un număr mare de bonuri de masă pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, dar şi adeverințe de vaccinare anti-COVID. Ulterior, procurorii au cerut şi obţinut arestarea preventivă a patru inculpaţi.

Pe 25 ianuarie, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţiile formulate de inculpaţi şi a dispus plasarea acestora sub control judiciar. În martie, anchetatorii au dispus prelungirea controlului judiciar faţă de medicul de familie. Acesta din urmă a formulat o plângere prin care a solicitat modificarea obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar. Plângerea i-a fost respinsă de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Hotărârea instanţei este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS