Rapperul american ASAP Rocky a fost arestat miercuri, la sosirea din Barbados pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles, în legătură cu o agresiune cu armă de foc din noiembrie 2021, scrie Agerpres.
Ofiţeri ai Departamentului de poliţie din Los Angeles şi din cadrul Agenţiei pentru Imigrări şi Vamă a Statelor Unite l-au arestat pe cântăreţul, în vârstă de 33 de ani, care a sosit cu un avion privat din Barbados, o insulă în Marea Caraibilor, unde îşi petrecea vacanţa alături de partenera sa, cântăreaţa Rihanna, a anunţat postul de televiziune NBC News.
Poliţia din Los Angeles îl investighează pe Rocky, Rakim Mayers pe numele său real, pentru o posibilă implicare într-un incident armat petrecut pe 6 noiembrie anul trecut la Hollywood. Victima le-a declarat poliţiştilor că Mayers şi alte două persoane, înarmate cu un pistol, l-au abordat în timp ce mergea pe stradă, a relatat NBC.
Victima spune că Mayers a tras în direcţia sa trei-patru focuri de armă şi un glonţ i-a zgâriat mâna stângă, a relatat postul de televiziune citând un raport al poliţiei.
Avocatul care îl reprezintă pe ASAP Rocky şi purtătorul de cuvânt al poliţiei din Los Angeles nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.
În ianuarie, Rihanna a anunţat că este însărcinată şi aşteaptă venirea pe lume a primului ei copil, provenit din relaţia pe care artista o are cu rapperul ASAP Rocky.
Rapperul a primit o condamnare cu suspendare pentru implicarea sa într-un scandal în Stockholm în august 2019. Rapperul şi doi membri ai anturajului său au fost condamnaţi pentru lovirea şi agresarea unui bărbat de 19 ani după un conflict. Aceştia au declarat la tribunal că au acţionat în legitimă apărare.