2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia cere UE asistenţă financiară suplimentară pentru refugiaţi

România cere UE asistenţă financiară suplimentară pentru refugiaţi

Nouă ţări din Europa centrală şi de est, între care şi România, vor cere înainte de finele lui aprilie ajutor financiar de la UE pentru primirea de refugiaţi ucraineni, potrivit unui comunicat publicat joi la Praga, citat de AFP.

Este vorba de Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, România şi cele trei state baltice, Letonia, Lituania şi Estonia, care „au convenit asupra a 14 măsuri pe care le vor prezenta împreună pentru a angaja un dialog cu Comisia Europeană privind modificarea regulilor în vigoare”, a indicat vicepremierul ceh Ivan Bartos, conform Agerpres.

„Actuala criză este excepţională şi nu se poate prevedea impactul final asupra economiilor”

Acesta a subliniat că „actuala criză este excepţională şi nu se poate prevedea impactul final asupra economiilor”. „Suntem ferm convinşi că nu va fi suficientă flexibilizarea politicii de coeziune. Trebuie să cerem şi finanţare suplimentară pentru statele membre care primesc un număr mare de refugiaţi din Ucraina”, a adăugat Bartos.

Cele nouă sunt favorabile, de asemenea, „validării urgente a programelor pentru noua perioadă bugetară 2021-2027, astfel ca proiectele care îi ajută pe refugiaţii din Europa centrală şi de est să poată începe să fie rambursate cât mai curând posibil”, a mai notat responsabilul ceh.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS