O tânără de 24 de ani a fost grav rănită, în această dimineaţă, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un TIR staţionat pe varianta ocolitoare a municipiului Vaslui, al cărui şofer oprise pentru a se odihni, transmite Agerpres.
La faţa locului au intervenit trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă.
Tânăra era încarcerată şi prezenta multiple leziuni
„În accident au fost implicate un autoturism şi un autotren. La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsit un autoturism SUV care intrase cu viteză în autotrenul aflat în staţionare. La volanul autoturismului a fost găsită în stare de inconştienţă o femeie în vârstă de 24 ani. Victima era încarcerată şi prezenta multiple leziuni. Victima a fost descarcerată, concomitent primind şi îngrijiri medicale. După descarcerare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.