-0.5 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaRusia susţine că doar un marinar şi-a pierdut viaţa în naufragiul crucişătorului Moskva

Rusia susţine că doar un marinar şi-a pierdut viaţa în naufragiul crucişătorului Moskva

Un marinar şi-a pierdut viaţa şi alţi 27 sunt în continuare daţi dispăruţi după naufragiul crucişătorului Moskva săptămâna trecută, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării, recunoscând pentru prima dată victime, notează AFP.

Un militar a fost ucis şi alţi 27 de membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi”, a declarat ministerul, citat de agenţiile ruse de presă, afirmând că celelalte 396 de persoane aflate la bord au fost evacuate.

„Ministerul Apărării oferă tot sprijinul şi asistenţa necesare familiilor şi prietenilor celui decedat şi celor dispăruţi”, a adăugat el.

Moskva, nava-amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, s-a scufundat la 14 aprilie

Moskva, nava-amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, cu un echipaj oficial de până la 680 de persoane, s-a scufundat la 14 aprilie.

Naufragiul crucişătorului este văzut pe scară largă ca o umilire pentru Rusia şi flota sa, şi chiar comentatorii pro-Kremlin au cerut o explicaţii autorităţilor.

Rusia susţine că nava s-a scufundat din cauza exploziei muniţiei de la bord

Rusia susţine că nava s-a scufundat din cauza exploziei muniţiei de la bord şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile care au împiedicat operaţiunile de remorcare. Dar Ucraina spune că a scufundat crucișătorul cu rachete.

Până în prezent, autorităţile ruse nu anunţaseră nicio pierdere în naufragiu, susţinând chiar iniţial că întregul echipaj a fost evacuat.

Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a publicat un videoclip prezentat ca arătând o întâlnire între şeful Marinei şi supravieţuitorii de pe Moskva.

Cu toate acestea, în paralel, mai multe mărturii publicate de media de limbă rusă şi de pe reţelele sociale în ultimele zile au semnalat marinari daţi dispăruţi, printre care tineri care îşi efectuau serviciul militar, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Un bărbat care locuieşte în Crimeea, Dmitri Şkrebeţ, care s-a prezentat drept tatăl unuia dintre marinarii dispăruţi, a publicat duminică seara un mesaj pe reţeaua de socializare VKontakte în care întreba pentru ce fiul său, un recrut, se afla într-o zonă de luptă.

O femeie, Iulia Ţîvova, a afirmat de asemenea pentru mai multe media că fiul său este dat dispărut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS