FC Barcelona a pierdut surprinzător, scor 0-1, pe teren propriu, partida susținută duminică seară în faţa celor de la Rayo Vallecano. Acesta a fost un meci restant al etapei a 21-a din LaLiga.
Singurul gol al partidei de pe „Camp Nou“ a fost reuşit de Alvaro Garcia Rivera (’7).
Catalanii rămân pe poziţia a 2-a a clasamentului, cu 63 puncte, la egalitate cu Sevilla FC, ocupanta locului 3. Rayo Vallecano este pe locul 11, cu 40 puncte.
Etapa a 21-a din La Liga s-a disputat în ianuarie, cu excepţia a trei întâlniri reprogramate: Atletico Madrid – Levante (0-1, pe 16 februarie), Mallorca – Real Sociedad (0-2, pe 2 martie) şi FC Barcelona – Rayo Vallecano.
Lider detaşat în clasament este Real Madrid cu 78 puncte.
Citește și: FC Argeș – Universitatea Craiova / Știința își caută strălucirea în Trivale