-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAccident cu trei răniţi în judeţul Suceava

Accident cu trei răniţi în judeţul Suceava

Trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, miercuri, la Salcea, în judeţul Suceava, informează Agerpres.

Potrivit ISU Suceava, două dintre victime, un bărbat şi o femeie, au rămas încarcerate în autoturismul cu care circulau, iar pentru eliberarea acestora a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare de la ISU Suceava.

Cea de a treia victimă, care se afla în acelaşi autoturism, care a intrat într-un şanţ de pe marginea carosabilului, a suferit de asemenea leziuni.

Toate cele trei persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale prezente la faţa locului şi transportate la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD, una B2 şi o alta TIM, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS