6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStoltenberg: Finlanda și Suedia, primite „cu brațele deschise” în NATO dacă vor solicita

Stoltenberg: Finlanda și Suedia, primite „cu brațele deschise” în NATO dacă vor solicita

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a susținut joi dimineață o conferință de presă la Bruxelles alături de Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, în care a transmis că Finlandei și Suediei le revine sarcina de a decide dacă doresc sau nu să depună cerere pentru aderarea la NATO, potrivit The Guardian.

„Dacă vor decide să aplice, Finlanda și Suedia vor fi primite cu brațele deschise în NATO. Finlanda și Suedia sunt partenerii noștri cei mai apropiați”, a spus Stoltenberg.

Legislativul UE va continua să ceară noi sancțiuni împotriva Rusiei

La rândul său, lidera parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis că legislativul UE va continua să ceară noi sancțiuni împotriva Rusiei, precum și aplicarea pachetelor actuale de sancțiuni într-un mod mai bun și mai eficient. 

„Vom continua să discutăm despre acest lucru și la Strasbourg, săptămâna viitoare, dar în cazul nostru, acest parlament va continua să se bazeze pe impulsul acestei coordonări fără precedent pe care o avem, care este extrem de importantă, deoarece împărtășim valorile fundamentale și împărtășim apărarea noastră și dreptul Ucrainei de a se apăra”, a declarat Metsola. 

Finlanda și Suedia își vor exprima împreună dorința de a adera la NATO în luna mai

Finlanda și Suedia își vor exprima împreună dorința de a adera la NATO în luna mai, au informat la începutul săptămânii ziarele Iltalehti din Finlanda și Expressen din Suedia.

În ciuda cooperării strânse cu Alianța Nord-Atlantică, îndeosebi de când Rusia a anexat Crimeea în 2014, ambele țări nordice au ales să rămână în afara organizației. Dar invadarea Ucrainei de către Rusia a forțat Suedia și Finlanda să examineze dacă neutralitatea lor militară este cel mai bun mijloc de a asigura securitatea națională.

Liderii Finlandei și Suediei plănuiesc să se întâlnească pe 16 mai

Potrivit cotidianului Iltalehti, liderii Finlandei și Suediei plănuiesc să se întâlnească la data de 16 mai și după aceea să anunțe public planurile de a aplica pentru a se alătura NATO.

La rândul său, cotidianul suedez Aftonbladet a raportat, citând surse apropiate guvernului suedez, că SUA și Marea Britanie au promis Suediei o prezență militară sporită, exerciții militare mai aprofundate și sprijin „politic puternic” din partea țărilor NATO pentru procesul de aderare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS