8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaUE sprijină Republica Moldova şi cere "evitarea destabilizării" în Transnistria

UE sprijină Republica Moldova şi cere „evitarea destabilizării” în Transnistria

Uniunea Europeană (UE) şi-a reafirmat vineri solidaritatea cu Republica Moldova şi a cerut actorilor responsabili de incidentele înregistrate recent în regiunea separatistă Transnistria să evite destabilizarea situaţiei, transmite EFE.

„Uniunea Europeană face apel la actorii responsabili pentru a evita destabilizarea situaţiei”, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, care este totodată şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, conform Agerpres.

Autorităţile locale proruse din Transnistria au informat cu privire la mai multe atacuri în regiune

În ultimele zile, autorităţile locale proruse din Transnistria au informat cu privire la mai multe atacuri în regiune, pe care mulţi experţi le consideră acţiuni subversive ale Rusiei menite să creeze pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.

Guvernul Republicii Moldova insistă pe de altă parte că nu are informaţii că Rusia ar pregăti un atac iminent asupra ţării, iar în capitala Chişinău nu au fost impuse măsuri de securitate excepţionale şi nici restricţii, notează EFE.

Borrell a apreciat că aceste incidente „afectează securitatea şi stabilitatea Republicii Moldova”

Borrell a apreciat că aceste incidente „afectează securitatea şi stabilitatea Republicii Moldova” şi a mulţumit autorităţilor de la Chişinău pentru „reacţiile prudente, care ajută la menţinerea calmului în ţară”.

„UE se solidarizează cu R.Moldova şi îşi reiterează sprijinul ferm faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova între frontierele sale recunoscute la nivel internaţional şi cu un statut special pentru regiunea Transnistria”, a subliniat el.

Uniunea Europeană oferă „un ajutor integral” Republicii Moldova

Uniunea Europeană oferă „un ajutor integral” Republicii Moldovei pentru „a face faţă impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei” şi „pentru a face faţă provocărilor imediate ca urmare a fluxului de refugiaţi”. Totodată, UE „şi-a intensificat sprijinul pe termen mediu pentru consolidarea rezistenţei generale a Republicii Moldova”, care a cerut să adere la blocul comunitar.

Transnistria, teritoriu cu o populaţie de circa jumătate de milion de locuitori, a rupt legăturile cu Republica Moldova după un conflict armat (1992-1993) în timpul căruia a beneficiat de sprijin rusesc, scrie EFE, care aminteşte că Rusia a amplasat iniţial în regiune circa 2.400 de militari, însă în prezent contingentul nu depăşeşte 1.500 de militari ruşi.

O ofensivă lansată din Transnistria ar înlesni cucerirea oraşului strategic ucrainean Odesa

O ofensivă lansată din Transnistria ar înlesni cucerirea oraşului strategic ucrainean Odesa şi conectarea teritoriilor deja ocupate din sudul Ucrainei cu regiuni aflate deja sub controlul Rusiei în estul Ucrainei, notează EFE, adăugând că autorităţile de la Kiev au întărit prezenţa militară ucraineană la graniţa cu această regiune

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS